RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

După liceu, în șomaj. Absolvenții pășcăneni pot beneficia de indemnizație pe o perioadă de șase luni

Absolvenții de liceu din Pașcani, care nu optează pentru o formă superioară de învățământ, pot primi indemnizație de șomaj, pe o perioadă de șase luni. Tinerii pot solicita această indemnizație, dacă nu au reușit să se încadreze în muncă,  într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, adică până la data de 29 iulie 2015.

Un număr de 20 dintre proaspăt absolvenții pășcăneni, au optat deja pentru această variantă, urmând să beneficieze de suma de 250 lei/lunar pe o perioadă de șase luni.

“În cursul lunii iunie dar și în prima decadă a lunii iulie, în municipiul Pașcani s-au înregistrat aproximativ 20 proaspăt absolvenți de liceu care doresc șomaj. Astfel, pentru a putea beneficia de indemnizația de șomaj, aceștia au la dispoziție o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii, pentru a se înregistra la serviciul public de ocupare și pentru a beneficia de acele servicii oferite gratuit, cum ar fi mediere, consiliere, formare profesională”, nea declarat Adriana Sîrghie, purtător de cuvânt AJOFM Iași.

  

De asemenea, AJOFM Iași organizează, pentru tinerii care își doresc să intre pe piața muncii, diverse cursuri de formare profesională în meserii de sezon și nu numai. Cursurile sunt gratuite pentru cei înregistrați la agenție, iar ceilalți pot achita contravaloarea lor.

Prin intermediul AJOFM Iași, se organizează cursuri de formare profesională în meserii solicitate pe piața muncii. Vorbim de cursuri cum ar fi barman, bucătari, ospătari dar și lucrători în structuri pentru construcții. Cursurile sunt gratuite, pentru persoanele aflate în evidențele agenției, iar pentru cei care doresc să urmeze un curs dar sunt ocupate, pot achita contravaloarea cursului”, a mai adăugat aceasta.

Înregistrarea absolvenților ca persoane în căutarea unui loc de muncă se realizează la sediul ALOFM, pe baza următoarelor documente:

– Act de studii original și copie;
– Act de identitate original și copie;
– Adeverință medicală din care să rezulte faptul că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale;
– Atestat profesional original și copie.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

CIAS încearcă să stabilească cauzele care au dus la producerea accidentului aviatic de la Tătăruși

Marius Parteni

Klaus Iohannis marchează aniversarea lui Mihai Eminescu citind dintr-un articol din “Timpul” (VIDEO)

Redacția

Rachete antigrindină lansate din Hodora, găsite la Pașcani și Todirești

Marius Parteni
Încarcă...