RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Doi polițiști ieșiți din tură au intervenit la un accident într-o comună din județul Iași

Azi noapte, în jurul orei 00.30, poliţiştii Filiuţă Gabriel şi Ciucălău Claudiu se deplasau cu autoturismele spre domiciliu, la ieşirea din serviciu, moment în care au fost contactaţi de Dispeceratul Poliţiei Municipiului Iaşi şi informaţi despre faptul că un autoturism se află în şanţ, pe partea stângă a D.J. 248 A din satul Gîrbeşti, com. Ţibana, iar în interior se află conducătorul auto, posibil rănit. Aceştia au fost apelaţi de colegi, deoarece erau foarte aproape de locul producerii accidentului rutier.

Cei doi agenţi de poliţie, deşi erau în timpul liber, s-au îndreptat de îndată spre locul menţionat, unde au constat că cele sesizate se confirmă, iar în autoturism au găsit un bărbat, de 35 ani. Aceştia s-au asigurat că persoana este în siguranţă şi au predat apoi cazul poliţiştilor Secţiei 4 Poliţie Rurală Miroslava. Întrucât persoana emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă.

Cei doi agenţi de poliţie, care nu au stat pe gânduri şi au intervenit de îndată în acest caz, deşi tocmai ieşiseră din tură, sunt angajaţi în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi din anul 2016 şi îşi desfăşoară activitatea la Posturile de Poliţie Dagâţa şi Ţibăneşti.

  

TELEM

Related posts

Protest la înălțime în București: Un bărbat din Pașcani amenință că se aruncă de pe o macara. (VIDEO)

Redacția

Tânăr căutat de Poliție după ce a sustras bani din sertarul unei săli de jocuri. Furtul a fost surprins de camerele de luat vederi! (VIDEO)

Marius Parteni

Marea Britanie va interzice accesul cetăţenilor UE cu condamnări penale

Redacția
Încarcă...