
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost găsit fără viață, în această dimineață, în curtea locuinței sale din Podu-Iloaiei, județul Iași. Potrivit informațiilor disponibile, acesta a fost descoperit de membrii familiei în stare de inconștiență, fiind spânzurat.
Alarma a fost dată în jurul orei 05:30, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale, inclusiv un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, aplicând protocolul specific și continuând eforturile până la sosirea echipajului specializat SMURD. În ciuda intervenției, bărbatul nu a mai putut fi readus la viață.
Potrivit medicilor, bărbatul era diagnosticat cu cancer.
sursa ziaruldeiasi.ro


