
“La nivelul Universitatii de Medicina si Farmacie Grigore T.Popa din Iasi exista un grup infractional organizat specializat in obtinerea, cu titlu de mita, a unor sume de bani de la studentii unitatii de invatamant mentionate in scopul promovarii de catre acestia a examenelor la unele discipline”, se arata in actul de sesizare intocmit de procurorii DNA Iasi in cel mai complex dosar care s-a deschis cu privire la suspiciunile de coruptie din UMF Iasi.
Dupa cum s-a aratat si ancheta a vizat cumpararea unor examene de catre studenti cu bani care nu prea aveau chef sa invete, mai exact mituirea profesorilor. Din acest motiv procurorii DNA au obtinut mandate si au fost ascultate pe rand telefoanele a zeci de profesori de la toate facultatile din UMF.
Mita era colectata prin intermediari?
Potrivit informatiilor obtinute de procurori profesorii vizati de investigatie colectau mita prin intermediul unor intermediari (studenti sau fosti studenti) in special de la studentii straini. Acesti intermediari erau cunoscuti in randul studentilor, iar tinerii “studiosi” care doreau sa cumpere examenele ii cunosteau si aveau numerele lor de telefon. Studentii ii contactau pe intermediari cu o saptamana sau doua inainte de sustinerea examenelor, ocazie cu care plateau si banii necesari “rezolvarii” problemei.
“Practic, intermediarii sunt persoane care au o astfel de notorietate in randul studentilor, le sunt cunoscute de catre acestia numerele de telefon astfel incat in perioada sesiunilor de examene (lunile ianuarie-februarie respectiv lunile iunie-iulie) studentii ii apeleaza pe acestia si le remit la fiecare examen cate 800 euro cu aproximativ una-doua saptamani inainte de examenul propriu-zis”, au mai aratat procuorii.
Studentii care achitau banii erau scrisi pe o lista care era prezentata profesorului si indiferent de modul in care se prezentau la examen erau promovati. Cele mai multe examene se sustineau oral, astfel incat nu avea cine sa le conteste. De asemenea, alte examene erau tip test-grila astfel incat studentilor care nu stiau materia dar care platisera bani le erau bifate raspunsurile corecte chiar de catre profesori.
Un profesor incasa si 100.000 euro pe sesiune?
De asemenea, potrivit informatiilor obtinute de procurori profesorii impuneau la teste subiecte cu un grad maxim de dificultate astfel incat cei mai multi dintre studenti sa fie nevoiti sa-si cumpere examenele. Astfel, de la o singura grupa un profesor colecta de la o grupa de studenti cel putin 15.000 euro si cum la fiecare facultate, in fiecare an sunt mai multe grupe de studenti s-a estimat ca un cadru didactic putea sa colecteze la un examen pana la 100.000 euro.
“Prin acest mod de operare, pentru fiecare grupa de studenti si pentru fiecare examen este colectata si remisa unui cadru didactic suma minima de 15.000 euro, astfel incat in timpul unei sesiuni un cadru didactic poate colecta de la studenti prin intermediari sume cuprinse intre 50.000-100.000 euro. Aceste sume de bani se remit cadrelor didactice sau sotiilor acestora de regula in public in zona fast-food-urilor din zona UMF Iasi la barul La Fenice, sau Unirea dar de o maniera sa nu atraga atentia”, au mai aflat procurorii.
articolul integral pe www.7est.ro


