RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Dezvăluiri uluitoare despre modul cum sunt tratați pacienții în Spitalul Municipal. Și-a văzut tatăl mort, la capătul unor zile umilitoare! (VIDEO)

Modul cum sunt tratați unii pacienți la Spitalul Municipal de Urgență, eforturile care trebuie făcute de cei care îi internează și timpii de reacție ai personalului medical, au făcut obiectul unei intervenții astăzi în plenul ședinței Consiliului Local Pașcani.

Mirela Ancuța, funcționar public, a povestit chinurile și umilințele prin care a trecuta tatăl său, atunci când a fost internat.

  

Bărbatul de 65 ani s-a stins din viață în ziua de 2 octombrie. A ajuns în Compartimentul de Primiri Urgențe în data de 30 septembrie. Inițial i s-a pus un diagnostic greșit, o crescătură de carne pe colon, dar în cele din urmă a fost diagnosticat cu ocluzie intestinală. Mirela Ancuța, funcționar public, unul dintre sportivii de performanță din municipiu, a povestit astăzi prin ce a trecut.

A stat alături de tatăl ei la internare, pe holurile unității medicale și la ușile cabinetelor medicilor care l-au consultat. Văzând cum este tratat tatăl ei a cerut să fie transportat la Spitalul de Urgență din Iași, dar nu a fost posibil.

“Trebuia să îl vadă un gastroenterolog, dar nu era. Un computer tomograf nu i s-a făcut. A fost plimbat cu un căruț care nu avea talpile, unde pacienții să își țină picioarele”, spune Mirela Ancuța.

Pacientul a fost operat pe data de 1 octombrie, dar s-a stins din viață o zi mai târziu la orele prânzului. A fost operat de ocluzie intestinală. Funcționarul public a fost nevoit să ajute infirmiera unității medicale să îi facă clismă tatălui și să realizeze igiena intimă, înainte de a fi operat.

“Era o singură infirmieră pe tură la atâția bolnavi”, spune funcționarul public.

Familia a fost trimisă să cumpere materiale necesare îngrijirii pacientului și cele de igienă.

“Nici măcar hârtie igienică nu aveau. Au luat de la un bolnav din salon”, a povestit Mirela Ancuța. Pentru ca totul să fie și mai grav, unul din medicii care l-au consultat le-ar fi spus:“Și ce dacă îl iei în sac acasă, care este problema”!

Modul cum a fost îngrijit tatăl Mirelei Ancuța, situația sesizată la nivelul unității a lăsat fără replică aleșii locali.“Nu cred că acest spital este ceea ce pare”.

Consilierul Sorin Olariu a spus că unitatea medicală ar mai avea nevoie de 170 infirmiere, iar problemele sesizate sunt bine cunoscute, angajările fiind făcute după ochi frumoși.

Marius Pintilie a spus în conferința de presă de la finalul ședinței că trebuie analizate atent aceste situații și luate măsurile ce se impun.

Vă lăsăm să urmăriți declarațiile Mirelei Ancuța. Vom încerca să obținem și un punct de vedere din partea conducerii Spitalului Municipal Pașcani.

 

 {youtube}https://www.youtube.com/watch?v=orWDrMxv3k8{/youtube}

 

Related posts

Pășcăneancă depistată conducând o mașină fără a avea permis de conducere

Redacția

Pelerinaj în Bucovina de Nord, pe 13 şi 14 septembrie

Ema Roman

Pășcănenii invitați să facă sport în scop umanitar! Fondurile sunt destinate victimelor incendiului din Capitală

Ema Roman
Încarcă...