Cum se face decontarea transportului pentru elevi în lipsa abonamentului? Este limitată decontarea transportului elevilor numai la o singură categorie de elevi din învățământul preuniversitar?
Conform dispozițiilor art. 84 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Acestea au fost prevederile actului normativ mai sus menționat până la data la care Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor anterior invocate, a decis că ”sintagma “pe bază de abonament”, cuprinsă în art. 84 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 este neconstituțională”.
Pentru a pronunța soluția mai sus precizată, Curtea Constituțională a avut în vedere faptul că, deși toți elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu au vocația, în considerarea statutului astfel circumstanțiat, la beneficiul acordat de legiuitor, și anume decontarea cheltuielilor de transport (desigur în măsura în care nu locuiesc la internat/gazdă în localitatea unde sunt școlarizați, ipoteză care are o reglementare distinctă), în realitate, beneficiază de decontare numai o parte dintre aceștia, care au posibilitatea de a prezenta un abonament de transport. Or, în condițiile în care nu există certitudine cu privire la posibilitatea eliberării de astfel de abonamente în toate situațiile, respectiv indiferent de localitatea de domiciliu ale elevilor, impunerea unei astfel de condiții determină ca o categorie de elevi să se afle în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de decontare, chiar dacă și respectivii elevi au efectuat cheltuieli de transport pentru deplasarea în localitatea unde sunt școlarizați și pot proba acest lucru. Ca urmare, condiția impusă prin sintagma “pe bază de abonament” este de natură să determine o diferență de tratament juridic, pe criterii independente de voința beneficiarilor normei, și care nu își găsesc o justificare obiectivă și rezonabilă.
O astfel de condiție nu își găsește eventuala justificare în nevoia de predictibilitate a cheltuielilor bugetare cu transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, întrucât aceasta se poate realiza indiferent de situația abonamentelor de transport. Tot astfel, dovada efectuării acestor cheltuieli se poate asigura cu orice alt document justificativ, iar nu exclusiv cu abonamentul de transport.
Consilier, Carla Cozma
Coordonator Biroul Teritorial Iași – instituția Avocatul Poporului
sursa www.ziaruldeiasi.ro