RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cum ne-am salvat (Op-ed de Lucian Croitoru)

Alegerile prezidențiale din mai 2025 constituie un exemplu concret și foarte puternic despre faptul că societatea noastră este ordine spontană, iar această ordine are o trăsătură esențială: adaptabilitatea. Această trăsătură este posibilă la nivelul societății pentru că avem o minte al cărei temei este în ordinea spontană. Asta ne-a salvat. Chiar dacă nu conștientizăm asta, cei mai mulți dintre noi acționăm pentru a menține ordinea spontană.

Ceea ce s-a întâmplat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în data de 18 mai 2025, a fost rezultatul acțiunii minții noastre, care, fiind parte a structurii complexe a societății, a acționat pentru a-și păstra baza din care provine. Modul în care am acționat la aceste alegeri dovedește că avem o minte occidentală, pentru că societatea românească este o societate occidentală.

Iată ce spune Hayek despre această legătură dinamică dintre mintea noastră și structura societății:

„mintea poate exista doar ca parte a unei alte structuri sau ordini distincte existente independent, deși acea ordine persistă și se poate dezvolta doar pentru că milioane de minți absorb și modifică constant părți din ea”

  

Da, pe 18 mai, mintea noastră a dovedit că absorbise această structură occidentală a societății și a acționat pentru a o proteja.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Geoană, întrebat dacă ar accepta să fie candidatul PSD-PNL la prezidenţiale: Simt că ei încearcă să spună – fără noi nu se poate. Se poate şi fără dânşii

Redacția

Doi francezi şi un belgian au fost acuzaţi de spionaj în Iran, în contextul intensificării prigoanei împotriva protestelor după moartea Mahsei Amini

Redacția

Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru meciurile cu Cipru și Lituania. Marea surpriză pregătită de selecționer

Redacția
Încarcă...