News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter Milano. Ce durată va avea contractul

Cristi Chivu (44 de ani) a ajuns la un acord cu Inter Milano și va prelua funcția de antrenor principal al echipei, fiind un moment istoric pentru fotbalul românesc. Negocierile dintre fostul fundaș și oficialii clubului italian, în cursul zilei de joi, s-au încheiat în doar câteva ore, relatează DigiSport.

Gazzetta dello Sport a confirmat, joi seară, că românul va semna vineri un contract valabil pentru următorii doi ani. Această mutare reprezintă o premieră majoră pentru fotbalul românesc din ultimii 25 de ani. Ultimul antrenor român care a condus Inter Milano a fost Mircea Lucescu, în sezonul 1998-1999.

Singura etapă rămasă pentru finalizarea oficială a numirii este încheierea formalităților între Inter și Parma, clubul pe care Chivu l-a preluat în acest sezon și l-a salvat miraculos de la retrogradare, în doar 13 meciuri. Totuși, presa italiană notează că acordul este ca și încheiat, iar conducerea Parmei s-a reorientat deja către un nou tehnician.

Numirea la Inter va fi a doua experiență a lui Cristi Chivu ca antrenor la nivel de seniori, după scurta, dar intensă aventură de la Parma. Potrivit presei italiene, Chivu ar fi solicitat un salariu dublu față de cel primit la Parma,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciolacu: Îmi doresc un acord până la sfârşitul anului, ca în Franţa, pentru scăderea prețurilor la alimente

Redacția

Patrick Mouratoglou va antrena o jucătoare de top, după scandalul de dopaj al Simonei Halep

Redacția

Grindeanu, întrevedere cu ambasadorul Franţei în România: „Susţin importanţa cooperării pentru investiţii în domeniul transporturilor”

Redacția
Încarcă...