Zeci de persoane sunt amendate săptămânal de către agenții Poliției Locale pentru perturbarea liniștii, precum și pentru consumul de alcool în spațiul public. 
În ultima săptămână, oamenii legii au depistat și au amendat 7 persoane pe raza municipiului .
“În seara de 25 ianuarie anul curent, numiții Cătălin Trifon, Cătălin Doboșeru, Petru Părpăliță și Iulian Scutărașu din Pașcani, precum și Ionel Tusu și Mihai Vicovanu din comuna Todirești, au fost depistați în fața blocului C4 de pe strada Veronica Micle, în timp ce consumau băuturi alcoolice, într-un loc public, fapt ce a dus la indignarea cetățenilor, care au apelat Serviciul Național Apeluri de Urgență 112. Conform Legii 61/91 pct 23, aceștia au fost sancționați cu o amendă contravențională în sumă de 100 lei. De asemenea, în seara zilei de 26 ianuarie anul curent, Amăriuței Dan a tulburat fără drept liniștea locuitorilor din blocul T1 de pe strada Calea Iașului prin producerea de zgomote, strigăte și larmă. Acesta a fost sancționat conform Legii 61/1992 pct.25 cu o amendă de 200 lei“, ne-a declarat Vasile Avasiloaie, Șeful Poliției Locale.
Menționăm că tulburarea liniştii publice este o contravenţie din Legea nr 61/1991, art 3 , iar aceasta presupune: tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediată vecinătate a acestora este sancţionată cu amendă între 500-1500 lei.
Citește și {loadposition articlescategoryload}

