NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

COVID în maternităţi. „Ce se va întâmpla dacă se va continua în acelaşi ritm al infectărilor“?

La Maternitatea „Elena Doamna“ au fost confirmate patru cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în Secţia de Neonatologie, angajaţii fiind depistaţi în urma testărilor după ce au fost contacţi ai unui caz confirmat. Persoanele au fost confirmate treptat, în rândul celor patru angajaţi existând şi o persoană care de astăzi se reîntoarce la spital, trecând deja perioada de 14 zile de izolare.

„A fost testat tot personalul conform procedurii. Obiectivul nostru este să continuăm activitatea şi să o susţinem cu personalul pe care îl avem. Momentan facem faţă, însă nu putem să nu ne gândim ce se va întâmpla dacă se va continua în acelaşi ritm al infectărilor“, a precizat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii „Elena Doamna“.

Un alt focar activ de coronavirus este la Maternitatea „Cuza Vodă“, primul caz din blocul operator al unităţii medicale fiind confirmat pe 25 octombrie. Iniţial au fost depistaţi pozitiv 11 angajaţi, dintre care doar patru prezentau simptome. Ieri, Direcţia de Sănătate Publică a mai confirmat apariţia a două cazuri în rândul salariaţilor maternităţii.

„La solicitarea angajatorului s-au efectuat testări depistându-se încă două cazuri pozitive. Cazurile pozitive au fost izolate la domiciliu cu monitorizare de către medicul de familie. S-a efectuat dezinfecţia tuturor spaţiilor blocului operator“, au precizat reprezentanţii DSP Iaşi.

  

Managerul maternităţii spune că au fost testaţi toţi contacţii celor confirmaţi pozitiv şi că intervenţiile chirurgicale se desfăşoară în continuare.

„Blocul operator este funcţional, nu a fost pusă în pericol activitatea medicală. Cazurile au fost izolate, avem un număr suficient de personal pentru a putea acoperi lipsa celor confirmaţi. În spital au existat materiale de protecţie, dezinfectanţi, facem şi controale prin sondaj pentru a verifica dacă se folosesc corespunzător. Din păcate, vedem că pot fi şi persoane asimptomatice, iar modul de transmitere comunitar nu iartă pe nimeni. Noi încercăm în continuare să luăm toate măsurile, nu a fost cazul să refuzăm sau să trimitem pacientele în altă parte“, a declarat ec. Robert Dâncă, managerul Maternităţii „Cuza Vodă“.

ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

O asistentă si doua infirmiere de la Spitalul de Boli Infecțioase, confirmate cu Covid

Redacția

Spitalul Municipal Pașcani scoate la concurs zece posturi de șef de secție

Diana Marcu

Marș pentru viață în centrul Pașcaniului. Vor fi aprinse căndeluțe în memoria copiilor nenăscuți

Oana Cordoneanu
Încarcă...