RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Consilierii sunt pentru ADIS, dar nu cunosc detalii importante din documentele ce le aprobă. 7,5 lei/persoană tariful pentru gunoi din 2013

Legislativul local s-a întrunit astăzi pentru a aproba două documente ce au fost aprobate în luna mai a acestui an în Adunarea Generală a Acționarilor, forul de conducere al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate. Un alt proiect de pe ordinea de zi a fost mandatarea primarului municipiului pentru semnarea unor documente în cadrul acestei asociații.

Deși proiectul a trecut cu votul majorității consilierilor, Consiliul Local cât și executivul așteaptă de la oficialii județeni, răspunsuri la o serie de întrebări. Astăzi, la ședința de la Pașcani, a fost prezentă și Silvia Vasile cea care face parte din Unitatea de Implementare a Masterplanului de Gestionare a Deșeurilor de la nivel de județ.

Documentele însușite sunt planul anual de evoluție a taxelor și studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Membrii Comisiei Economice au analizat înainte de ședință aceste documente și au formulat câteva întrebări.

  

”Nu știm care va fi contribuția municipiului Pașcani la acest proiect. Nu ni s-au furnizat informații referitoare la ceea ce stă la baza indexării anuale a tarifelor. De asemenea la înființarea asociației era stipulat că acolo unde există societăți activitatea de salubritate va fi delegată. Noi avem în Pașcani societate. De asemenea municipiul nostru este tratat la fel ca și o comună. În AGA avem un singur vot, deși cu siguranță contribuția noastră va fi semnificativă. Eu sper ca societatea noastră de Salubritate să fie cuprinsă în proiect, iar după ce vor fi organizate licitații prețul stabilit inițial prin acest proiect să scadă”, ne-a declarat consilierul PSD Vasile Haldan, președintele Comisiei Economice.      

Acest proiect ar trebui să fie implementat în perioada 2013 – 2014. Menționăm că de la momentul funcționării ADIS populația va plăti lunar, 7,5 lei pe membru de familie, operatorului care va ridica gunoiul menajer, urmând ca în 25 de ani tariful să ajungă la 13 lei. Agenții economici vor fi taxați altfel. Potrivit documentelor aprobate, ei vor fi facturați la tona de gunoi, prețul de pornire fiind de 300 lei.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Confesiunile familiei Preotului Emilian Rotaru: „Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să sufere, ci vrea numai să trăiască bine, este în afara realității duhovnicești”

Redacția

A fost descoperită identitatea bărbatului îmbrăcat în haine preoțești, care se afla sub influența alcoolului într-un tren staționat în Gara Pașcani

Redacția

20 martie – Ziua Internațională a Fericirii! Ce obiceiuri zilnice ar trebui să facem mai des pentru a ne simți mai bine

Redacția
Încarcă...