Claxoane, injurii, depășiri la limită și șoferi care coboară nervoși din mașini.
Sunt scene tot mai des întâlnite în trafic și surprinse de camerele de bord sau de telefoanele participanților la trafic.
Imaginile ajung apoi pe rețelele de socializare și arată un fenomen care ia amploare: agresivitatea la volan.
De la conflicte pornite dintr-o simplă neacordare de prioritate și până la urmăriri sau manevre periculoase, câteva secunde de furie pot transforma un incident banal într-un pericol pentru toți cei aflați pe șosea.
Adina Ciobanu, purt. cuv.
IPJ Iași: “Începând cu anul 2026, în primele șase luni au fost înregistrate 189 de sesizări privind conducerea agresivă, dintre acestea 45 fiind validate, iar 144 invalidate, întructât nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru ca acestea să fie luate în considerare.
În această privință, vă recomandăm să verificați cu atenție respectarea tuturor cerințelor, astfel încât sesizarea să fie validă.
Totodată, în urma abaterilor sesizate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale.” Participanții la trafic pot trimite către Poliție imagini și informații despre astfel de situații prin platforma electronică pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne.
Filmările pot deveni probe atunci când surprind clar comportamentul reclamat și oferă detalii despre locul și momentul producerii faptei.
Adina Ciobanu, purt. cuv.
IPJ Iași: “Prevenirea și combaterea violenței în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea unor mecanisme noi de lucru astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul agresorii să fie cașa răspundere.
Pe aplicația Ministerului Afacerilor Interne, hub.my.gov.ro, la secțiunea ESAR se pot transmite informații legate de comportamentele agresive în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.” Polițiștii atrag atenția că agresivitatea la volan nu înseamnă doar nervi sau gesturi ostile, ci poate include manevre care pun în pericol viețile celorlalți participanți
…
Citește continuarea pe site-ul Telem


