NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Concursul „Lumină din Lumină”, la Pașcani

Auzim deseori cuvintele „Crede și nu cerceta”, însă, surprinzător pentru mulți dintre creștini, nicăieri în cuprinsul revelației divine nu găsim această prescripție.  

Din contră, Sfântă Scriptură deține o serie de sfaturi și îndemnuri menite să-l determine pe om să se apropie de Dumnezeu, să-și sporească credința prin cercetare permanență, prin observare și cunoaștere. Chiar și un om fără știință de carte, Îl poate cerceta pe Dumnezeu prin natură creației și a ființei umane (să ne aducem aminte de Sfântul Antonie cel Mare). „Cercetați Scripturile” – ne îndeamnă Domnul Hristos, dar să ne gândim oare câți dintre noi mai sunt interesați de Cuvântul lui Dumnezeu? Dăm sfaturi cu nemiluita, dar nu împărtășim nimic din trăirea duhovnicească ce ne-o insuflă Sfânta Scriptură. 

Pornind de la aceste gânduri, tinerii din Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR) Pașcani au organizat pe data de 6 mai la Protopopiatul Pașcani Concursul „Lumină din Lumină”- Ediția I, eveniment care i-a provocat pe liceeni să cerceteze Scriptura. Pentru că ne aflăm în perioada pascala, tema de anul acesta s-a intitulat „Pătimirile și Învierea Domnului Hristos”.

  

Participanții au avut de pregătit tot ceea ce au relatat cei patru Evangheliști despre temă anunțată. În mijlocul nostru l-am avut alături, ca președinte de comisie, pe Petru Pavăl – doctor în Teologie Ortodoxă, ca reprezentant din partea pr. prof. dr. Cezar Paul Harlăoanu din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”- Iasi. Surprinzător sau nu, tinerii participanți au înțeles mesajul transmis și s-au pregătit citind cu de-amănuntul din Sfânta Scriptură, astfel încât ne-au determinat pe noi, organizatorii, să continuăm acest proiect, căci Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu care zidește pe om și-l călăuzește spre viață veșnică, cea a mântuirii.

Toți ținerii au câștigat. Chiar dacă concursul era prevăzut cu o clasificare a participanților, cu toții și-au îmbogățit cunoștințele și au plecat acasă împliniți că nu au pierdut timpul degeaba, că au reușit să afle mai mult despre Dumnezeu-Fiul. Cu toate acestea, nu putem să nu amitim pe cei mai buni dintre participanți, anume: Bodoașcă Diana (cls. a IX-a) – locul III, Miriam Hobincă (cls. X-a) – locul II și Vasile Ghiorghiu (cls. X)- locul I, toți de la Liceul Teoretic „Miron Costin”-Pașcani. Aceștia se vor bucura de locuri asigurate pentru participarea la marele eveniment din toamnă ITO 2017, ce va avea loc în perioada 1-4 septembrie.

Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, lectură Bibliei este „o convorbire cu Dumnezeu” și, prin acest fapt, ea oferă tuturor celor ce o practică o mângâiere duhovnicească. Scriptura, afirmă marele Părinte, e „un adevărat Rai al desfătărilor, superior și preferabil celui dintâi, căci Dumnezeu nu l-a sădit pe acesta pe pămant, ci în sufletele credinciosilor”. Adăpându-ne din izvorul acestui rri duhovnicesc, ne vom elibera de tirania poftelor și, cu sufletul curat, vom înainta pe calea desăvârșirii morale. (Pr. Dumitru Rusu – ATOR Pașcani)

 

Sursa: doxologia.ro

Advertisements

Related posts

Inițiere în arta fotografică. Curs gratuit la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”

Oana Cordoneanu

Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din România ar putea primi o distincţie importantă, la nivel european

Redacția

Învierea Domnului – cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site