
La începutul lunii viitoare Ministerul Transporturilor organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică la Spitalul CF Paşcani, şi la toate unităţile din subordine.
Toți managerii actuali ai spitalelor ce aparțin de Ministerul Transporturilor, precum și alți medici care își doresc să ocupe această funcție, sunt așteptați să-și depună candidatura. Conform unor informații, și actualul manager al Spitalului CF din Pașcani, Mihaela Amariei se pregătește pentru a susține examenul din 4, respectiv 14 iunie. Asta în ciuda problemelor pe care le-a avut în trecut prin prisma acestei funcții.
Mihaela Amariei se află la conducerea instituției spitalicești din anul 2013. Un an mai târziu, un raport întocmit de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor scotea la iveală faptul că aceasta a ajuns manager nerespectând legislaţia în vigoare.
Jurista a fost numită pe 16 ianuarie 2013 managerul Spitalului CF din Paşcani prin ordin de ministru. Consilierul juridic, fost secretar al Consiliului de Administraţie (CA) al spitalului şi participant la concursul pentru ocuparea funcţiei de conducere, s-a ocupat personal de organizarea acestuia. Deşi la vremea respectivă liderul de sindicat din spital a atras atenţia asupra incompatibilităţii apărute, MT a considerat că examenul s-a desfăşurat conform legii.
Concursul pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul spitalelor publice se organizează de către consiliul de administraţie al spitalului public respectiv şi se desfăşoară la sediul spitalului sau la sediul Ministerului Transporturilor.
Primul pas pe care trebuie să îl facă cei interesați, este să completeze cererea de înscriere la concurs. Aici vor menționa studiile postuniversitare pe care le au, precum și cele de specialitate, cursuri de perfecționare, dar și vechimea în posturi prevăzute cu studii superioare de lungă durată, conform legii
De asemenea, candidații trebuie să declare pe propria răspundere că nu sunt urmăriți penal sau nu au cunosțiință că sunt urmăriți penal.

