Luni, 17 martie 2014, senatorul PSD Florin Constantinescu a adresat două întrebări către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi către Compania Naţională de Investiţii.
La MDRAP a fost depus studiul de fezabilitate pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă a comunei Scobinţi, judeţul Iaşi, obiectivul general al proiectului fiind realizarea unui sistem modern de alimentare cu apă a comunei.
Senatorul Florin Constantinescu solicită un răspuns cu privire la finanţarea proiectului şi doreşte includerea, cu prioritate, în programul de alimentare cu apă localităţile Sticlăria, Bădeni, Feteşti şi Zagavia din comuna Scobinţi, judeţul Iaşi.
Cea de-a doua întrebare se referă la construirea unui Cămin Cultural în satul Criveşti, comuna Vînători, judeţul Iaşi. Încă din luna octombrie 2010, a fost predat studiul de fezabilitate referitor la construirea acestui cămin cultural. Senatorul păşcănean Florin Constantinescu solicită informaţii privind includerea acestui obiectiv de investiţii în „Programul prioritar naţional pentru proiectarea, construirea şi dotarea de sedii pentru aşezăminte culturale din mediul rural şi mic urban, în localităţile unde nu există asemenea instituţii”.
În aceeaşi şedinţă a Senatului, Florin Constantinescu a mai adresat o interpelare Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, pe tema subvenţionarii costurilor pe un an pentru locurile de muncă nou create de IMM-uri. La nivelul Departamentului se pregăteşte o iniţiativă legislativă prin care statul va subvenţiona din fonduri europene toate costurile pe un an pentru locurile de muncă nou create de IMM-uri. O contribuţie importantă pentru formularea acestui act normativ o va avea şi Ministerul Fondurilor Europene. Conform declaraţiilor oficiale, statul va suporta toate costurile, timp de un an, pentru locurile de muncă nou create de IMM-uri, singura condiţie pentru unităţile beneficiare fiind ca acel loc de muncă să fie menţinut încă şase luni, dar nu neapărat şi persoana angajată iniţial.
“Posibilitatea accesării unor fonduri europene de către IMM-uri pe zona creării locurilor de muncă va facilita accesul la finanţare şi va conduce la dezvoltarea de noi firme, precum şi la susţinerea firmelor existente. În acelaşi timp, măsura este benefică prin dezvoltarea mediului de afaceri din perspectivă competiţională“, a afirmat senatorul Florin Constantinescu.
Senatorul păşcănean solicită informaţii privind lansarea spre dezbatere publică a iniţiativei legislative, precum şi informaţii privind valoarea fondurilor utilizate pentru IMM-uri pentru locurile de muncă nou create.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}