RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Comisia Locală de Fond Funciar – prima ședință de după alegerile din iunie

La Primăria Pașcani a avut loc astăzi prima întâlnire a Comisiei Locale de Fond Funciar după alegerile din luna iunie a acestui an. Pe ordinea de zi s-au aflat peste 20 de documentații, titluri de proprietate și planuri parcelare care conțineau nume scrise greșit, precum și alte neconcordanțe.

 

 

  

De altfel, după cum precizau reprezentanții Primăriei, luna trecută Serviciul Agricol Pașcani a trimis către Prefectură peste 200 de documente care conțineau greșeli din cauza cărora sute de oameni așteaptă de ani buni eliberarea titlurilor de proprietate.

“Astăzi s-a întrunit Comisia Municipală de Fond Funciar, care a avut pe ordinea de zi peste 20 de propuneri de rectificare a unor înscrisuri din anexele noastre, nume scrise greșit din cauza unor erori materiale sau neconcordanțe între emiterea certificatelor de naștere sau de deces.  Tot pe ordinea de zi am avizat planurile parcelare T8, T9 și T 11, documentația va fi înaintată către OCPI Iași în vederea avizării, introducerea în baza de date și emiterea procesului verbal de recepție. A fost un contract de licitație privind întocmirea documentației cadastrale. Firma respectivă ne-a predat planurile parcelare pe care, conform legii, noi trebuie să le trimitem mai departe să fie avizate”, a precizat Gabriela Nedelcu, viceprimar și membru în Comisia de Fond Funciar.

Din comisia locală de Fond Funciar fac parte Dumitru Pantazi – în calitate de președinte, Irina Jitaru – secretar, și alți opt membri, după cum urmează: Gabriela Nedelcu, Rodica Gavrilaș, Camelia Albu, Paul Apostol, Ionel Pintilie, Vasile Leahu, Asofii Stavarachi, Vasile Palade şi  Corneliu Prisecaru.

Related posts

Care sunt zilele libere legale pentru Paşte

Redacția

Prefectul Județului la Pașcani. A discutat cu reprezentanții Primăriilor despre problemele de fond funciar și activitatea comisiilor locale!

Marius Parteni

Ministerul Agriculturii afirmă că legumele româneşti nu sunt periculoase pentru sănătate

Redacția
Încarcă...