RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Comisia Europeană propune suspendarea tuturor taxelor pentru importurile din Ucraina

Comisia Europeană a propus suspendarea taxelor aplicate importurilor de produse din Ucraina realizate de către statele membre ale Uniunii Europene.

Propunerea a fost făcută miercuri, iar suspendarea taxelor ar urma să fie valabilă pe o perioadă de un an, după cum informează Agerpres.

Această propunere trebuie să fie analizată și aprobată și de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene și prevede, de asemenea, suspendarea pentru o perioadă de un an a tuturor măsurilor antidumping şi de salvgardare ale UE în vigoare privind exporturile de oţel din Ucraina.

Comisia susține că o asemenea măsură ar urma să stimuleze exporturile ucrainene către statele membre ale Uniunii Europenne, contribuind astfel la atenuarea situației economice dificile din această țară, care se confruntă cu invazia militară a Rusiei.

  

„UE nu a luat niciodată astfel de măsuri de liberalizare a comerţului, de o amploare fără precedent, prin care se acordă Ucrainei accesul la piaţa UE, fără tarife sau contingente tarifare. De la începutul agresiunii din partea Rusiei, UE a acordat prioritate importanţei menţinerii în funcţiune a economiei Ucrainei, care este esenţială atât pentru a câştiga acest război, cât şi pentru redresarea ulterioară războiului.

Aceste măsuri vor ajuta în mod direct producătorii şi exportatorii ucraineni.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Kim Jong Un spune că obiectivul final al Coreei de Nord este de a avea cea mai puternică forță nucleară din lume

Redacția

Turcia: Cinci persoane au fost reținute după ce au ironizat diagnosticul de COVID al președintelui Erdogan

Redacția

Efectele secetei: izvorul râului Tamisa din Marea Britanie a secat

Redacția
Încarcă...