NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cîţu: „După congres, suntem un partid unit. Ne vom concentra toate eforturile în două direcţii: dezvoltarea României şi către inamicul nostru etern – PSD”

Florin Cîţu a declarat marţi, la Teleorman, că PNL va sta la guvernare să facă reforme, fiind singurul partid care poate realiza acest lucru. 

„Noi avem curajul să reformăm România. Noi nu spunem doar aşa că noi murim cu alţii de gât până la guvernare, până facem reforme. Noi stăm la guvernare şi facem reforme, nu plecăm de aici. Suntem singurul partid care poate face asta şi nu dăm înapoi de la reformă şi investiţii. Eu cred foarte mult în România liberală, cred că este singura soluţie de a scoate acele zone din România care au rămas nedezvoltate şi să poţi să scoţi aceste zone nu înseamnă decât să investeşti. 

E ceea ce am făcut anul trecut, un pariu pe care l-am prezentat anul trecut şi am spus dacă investim, ieşim din criza asta foarte bine şi aşa a fost. Trebuie să continuăm să investim şi veţi vedea că rezultatele vor fi pe măsură. Peste tot în lume unde au fost făcute reforme şi au fost făcute investiţii au beneficiat toţi oamenii”, a transmis Florin Cîţu.

El a precizat că PNL după congres va fi un partid mai puternic. 

  

„D

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Advertisements

Related posts

Sondaj IRES: PSD şi AUR sunt în creştere faţă de ultimele alegeri, iar PNL ar obţine 27% din voturi

Redacția

Clanul Duduianu, mai presus de legi: suma neregulilor de la priveghiul interlopului Emi Pian, la care Poliţia a asistat impasibilă

Redacția

Nominalizări Premiile Oscar 2021. Documentarul „Colectiv”, nominalizat la două categorii (Video)

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site