News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Cerere a sindicatelor din sănătate: orele suplimentare să se calculeze la pensie!

Orele suplimentare pe care le fac angajaţii din domeniul Sănă­tăţii ar putea fi luate în considerare la calcularea pensiilor, dacă demersul sindicaliştilor din Sănătate va fi aprobat de Guvern şi Parlament.

 

  

 

Aceştia solicită luarea în considerare, la stagiul de cotizare, întregul timp de lucru al salariaţilor, inclusiv al orelor pe care aceştia ajung să le petreacă după program, potrivit unui comunicat al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară“.

 

„În absenţa re­cunoaş­terii acestui drept, proiectul legii pensiilor este afectat de o eroare majoră. Pentru o corectă înţelegere a situaţiei, un exemplu care ilustrează în mod adecvat natura problemei îl reprezintă cazul medicilor care efec­tuează gărzi. Un medic aflat într-o astfel de situaţie efectuează, pe lângă norma de bază, un număr mediu de ore de muncă (în baza unui contract individual de muncă separat) echivalent cu încă o jumătate de normă pe lună/an. Dacă acest medic a început activitatea profesională la 25 de ani, la vârsta standard de pensionare, pe sistemul actual, are un stagiu efectiv de cotizare efectivă, calculate oră pe oră, echivalent cu 60 de ani de muncă (la aceştia adăugându-se cei şase ani cores­punzători facultăţii), faţă de un număr de 40 de ani pe care-i are un salariat cu un singur contract individual de muncă“, este subliniat în comunicatul citat.

Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Personalul medical din centrul de vaccinare nu a fost plătit pentru luna ianuarie! Primarul Pintilie și DSP Iași explică situația

Răzvan Grecu

Bărbat din Iași, ajuns cu arsuri grave la spital în urma exploziei unei butelii de la o lampă de gaz

Redacția

Ai poftă de cafea seara, dar te temi că-ți va afecta somnul? Cercetătorii au descoperit un truc surprinzător

Redacția
Încarcă...