News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cea mai mare cameră foto astronomică din lume va fi instalată în Chile, la marginea deşertului Atacama

Cu o rezoluţie de peste 3,2 gigapixeli, cântărind aproape trei tone şi având ambiţioasa sarcină de a efectua o explorare fără precedent pe durata unui deceniu, cea mai mare cameră foto digitală construită vreodată pentru astronomie optică este pregătită să fie instalată sub cerul senin din nordul Chile, informează Reuters.

Piesele necesare pentru asamblarea Vera C. Rubin Observatory – care include un telescop fixat pe sol şi aparatul foto – au fost transportate în mai multe vehicule până pe vârful Cerro Pachon din regiunea Coquimbo, la marginea deşertului Atacama, la o distanţă de circa 565 kilometri nord de Santiago de Chile.

„Instrumentele de care avem nevoie pentru operaţiunile din acest moment de pe vârf sunt gata de plecare şi, sperăm, pentru instalare puţin mai târziu anul acesta”, a spus Stuartt Corder, cercetător principal al asociaţiei universitare AURA şi director adjunct al centrului NOIRLab, care va opera observatorul.

Potrivit descrierii de pe pagina sa de internet, Rubin Observatory este un sistem complex, integrat, compus dintr-un telescop de opt metri, cu câmp larg, fixat pe sol, alături de un sistem automat de procesare a datelor.

  

Instrumentul va genera aproximativ 20 de terabiţi de date în fiecare noapte,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cercetătorii au creat celule solare tandem din perovskit cu o eficiență record

Redacția

Patru ani de studenție pentru viitorii profesori de Limba română – ceruți Ministerului Educației de Facultatea de Litere din Iași. Decana Claudia Tărnăuceanu: Studenții trebuie pregătiți cu o înțelegere solidă a domeniului

Redacția

USR intră din nou în opoziţie. Cioloş: „Vom sancţiona cu fermitate derapajele guvernării PNL-PSD”

Redacția
Încarcă...