RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Caz înfiorător la Cotnari. Cruzime fără margini. Şi-a înfometat şi abuzat propriii copii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au pus punct cercetătorilor într-un caz înfiorător. Un sătean de 45 de ani, din Cotnari, a fost trimis în judecată pentru tratamentul de o cruzime uimitoare aplicat copiilor săi.

Vasile Balașca are cinci copii, trei lăsaţi în grijă de o femeie care s-a mutat în Spania şi doi cu alta, care a plecat pe plaiurile italiene. Cel mai mic dintre micuţi avea un an şi şase luni când au început abuzurile, iar cel mai mare – 10 ani.

Din 2011, de câte ori se îmbăta, Vasile îşi bătea copii. „Momentul de debut al violenţelor a fost cel în care inculpatul a legat-o de picioare pe minora de 7 ani, pe care a atârnat-o de grindă cu capul în jos şi, folosind un scripete, a ridicat-o până la tavan, după care i-a dat drumul brusc în jos cu intenţia de a o lovi la cap. Mama celorlalţi doi minori a intervenit şi a reuşit să prindă copilul mai înainte de a se lovi”, au spus procurorii.

  

 Ajutoarele erau vândute pentru băutură

Deşi în familie era o adevărată bestie, bărbatul poza în tată inimos. Ba chiar, anul trecut, a fost în centrul unei campanii umanitare! „Privit ca un tată care-şi creştea singur cei 5 copii, la locuinţa acestuia au fost trimise ajutoare, alimente îndeosebi. Inculpatul îi punea pe minorii de 8 şi 7 ani să le vândă, iar din banii obţinuţi să cumpere ţigări şi băutură. Când copiii nu reuşeau să vândă ajutoarele primite, inculpatul le aplica pedepse corporale”, au adăugat anchetatorii. Micuţii erau loviţi cu cureaua, legaţi de mâini şi de picioare, li se punea bandă adezivă pe gură, puşi să stea la colţ într-un picior.

O îmbăta şi o viola

Când a împlinit 10 ani, fata legată de grindă a fost şi abuzată sexual. Tatăl denaturat a supus-o la sex oral şi încercări de penetrare, în aceeaşi cameră cu fraţii ei sau în bucătărie. Înainte de agresiuni, era silită să bea şi să fumeze, până când îşi pierdea echilibrul şi voma. Pe 26 noiembrie 2014, bestia cu chip de om a venit acasă şi şi-a smuls fiica din pat.

„A dezbrăcat-o de haine, a lovit-o cu palmele şi a realizat un act sexual prin penetrare cu degetul. Profitând de un moment de neatenţie al inculpatului, care începuse să caute o cremă pe care să o folosească la un raport sexual normal, minora a fugit din casă, pe jumătate îmbrăcată. Când a sărit poarta şi a început să alerge pe drumul comunal, în lumina farurilor maşinii, a fost observată de un localnic”, au mai spus anchetatorii.

A alergat un kilometru pe şoşea, în stare de şoc

Omul a încetinit, dar motorul i s-a oprit. Minora s-a apropiat de maşină, însă când şoferul a reuşit să repornească motorul, s-a speriat şi a continuat să fugă. Săteanul a sunat la 112 şi a pornit după fată, care a alergat aproape un kilometru. Până la urmă, a reuşit să facă o manevră şi s-o oprească.

  „Fetiţa era murdară de sânge, tremura, încerca să-şi ascundă zonele intime cu marginea bluzei, plângea şi urla, repetând obsesiv că tatăl a fost cel care o adusese în acea stare. Martorul a luat fetiţa în maşină şi s-a întors către localitatea Cotnari pentru a o preda ambulanţei”, au adăugat procurorii.

Acum, Vasile Balașca a fost trimis în judecată pentru viol şi rele tratamente aplicare minorilor. În faţa anchetatorilor, el şi-a susţinut nevinovăţia. Tatăl denaturat a anunţat la 112 dispariţia fetei. Când au venit la el acasă, poliţiştii l-au găsit punând la uscat prosoapele şi aşternuturile spălate de sânge.

sursa ziarulevenimentul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Zeci de păsări găsite spânzurate într-o pădure din Botoșani. Poliția va face anchetă, localnicii se tem că e un ritual satanist

Redacția

Tânăr pășcănean găsit mort în casă

Oana Cordoneanu

Minor dispărut căutat de polițiști

Redacția
Încarcă...