News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

CÂND SE FOLOSESC ANVELOPELE DE IARNĂ?

Poliţia Ieşeană reaminteşte că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

 

De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

  

Nerespectarea acestor obligații sesancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei). În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Adaptaţi permanent viteza de rulare lacondiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Totodată, conducătorilor de autovehicule lise recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic.

În condiţiile unui trafic aglomerat sau aapriţiei blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

Poliția Ieşeană atrage atenţia asupranecesităţii respectării indicaţiilor poliţiştilor aflați în trafic.

 

 

Related posts

Tânără, jefuită pe stradă! Suspectul, identificat după cinci luni

Redacția

Şoferii care transmit live în timp ce conduc vor rămâne fără permis

Redacția

ACCIDENT PE CALEA FERATĂ

Redacția
Încarcă...