RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tânără, jefuită pe stradă! Suspectul, identificat după cinci luni

Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr bănuit de tâlhărie calificată. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Astfel, agenții din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Holboca, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în seara zilei de 22 noiembrie 2019, în timp ce s-ar fi aflat în municipiul Iași, prin folosirea unei substanțe iritant-lacrimogene, acesta i-ar fi sustras telefonul mobil unei tinere de 21 de ani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 4.600 de lei”, au precizat ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Conform acestora, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind dus în arest. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu propuneri legale.

BZI

  

Related posts

Asa ceva n-ai mai vazut! Ce a patit un barbat din Pașcani care a fost implicat intr-un accident rutier fara a avea vreo vina

Redacția

Studenți ai Academiei de Poliție ”A.I. Cuza” București, în practică la Poliția Pașcani

Redacția

Dosar penal în urma unor afaceri dubioase la Nectar Paşcani

Redacția
Încarcă...