RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Căminul Cultural din Lunca Pașcani – abandonat de autorități: Firma care se ocupă de investiție se joacă cu șefii municipiului!

Investiția de la Căminul Cultural din suburbia Lunca se dovedește una extrem de dificilă pentru reprezentanții administrației. Firma care a câștigat licitația nu respectă deloc termenii contractuali, dar pare că nimănui din Primărie nu îi pasă de acest lucru. Pe ideea „nu-i treaba noastră”, reprezentanții municipalității așteaptă parcă o minune. Din păcate, ea întârzie să apară.

 Ceea ce era o mare promisiune electorală se transformă într-o mare decepție. Oamenii din suburbia Lunca, cu care am discutat noi astăzi, nu au mari așteptări în perioada următoare. Ei sunt la curent cu stadiul lucrărilor și modul în care acestea se desfășoară, dar nu cred că se va schimba ceva în bine, anul acesta. „Se distruge tot ce mai este. Lucrează ca boala, au stricat acoperișul și acum lucrează pe jos. Lucrările au fost oprite din toamnă fiindcă aveau de terminat Căminul Cultural de la Vânători, apoi au de mers la Bacău, Iași. Sunt împărțiți în șantiere și nu fac nimic nicăieri. Materialele de aici au dispărut. Banii de aici se aruncă aiurea că nu controlează nimeni nimic. Au promis că din primăvară reiau lucrările. Firma angajată aici cară apă cu găleata de la biserică, e ceva de speriat”, ne-a declarat profesorul Victor Vârlan.

  

„Cine știe dacă mai termină căminul. Noi tragem speranța. Am înțeles că a fost o firmă, dar lucrările s-au oprit că nu au fost plătiți angajații. Dacă ar mai fi stat oameni pe lângă ei am fi aflat de ce s-au oprit, dar sincer e păcat de cămin fiindcă aici se dădeau baluri, era grădiniță, era Căminul nostru Cultural”, a adăugat un bărbat. 

„Toți spun că mai continuă lucrările, dar din vară acesta s-au oprit. Spun că îl termină, dar uite că sunt doi ani de când s-au ocupat de el. Trăim cu speranță, vă dați seama că este important un Cămin Cultural la noi în sat”, ne-a spus Iordachi Pantazi.

“Au început bine cu munca, iar iarna trecută s-au oprit că era frig și nu puteau lucra. Am înțeles că au plecat apoi la Vânători, pe urmă la Bacău. Alții spun că nu erau plătiți bine lucrătorii. Vedeți, au pus geamuri, uși, dar acoperișul e scos. Asa ceva nu se face că plouă înăuntru. Nu au făcut treabă bună”, a concluzionat un luncaș.

Reprezentanții Primăriei sunt, parcă, dintr-un alt film, atunci când vorbesc despre investiția de la Căminul Cultural, chiar dacă reprezintă beneficiarul final al lucrărilor. Ei știu că au predat amplasamentul către cei de la Compania Națională pentru Investiții, iar din această cauză nu au nimic de obiectat.

”Locația a fost predată Companiei de Investiții. Valoarea lucrărilor se ridică la 1,7 milioane lei. Ulterior Primăria va demera o lictație, întrucât trebuie amenajată zona exterioară, cu garduri, brașamentele și racrodurile la utilități. Totul depinde de modul în care sunt executate lucrările de reprezentanții firmei”, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani.

Niciun cuvânt, însă, legat de termenul final al investiției, care lipsește și de pe panoul unde sunt trecute informațiile legate de lucrare. Am încercat să contactăm reprezentanții firmei care se ocupă de lucrare, dar acest lucru nu a fost posibil.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Primarul vrea să extindă Piața din Deal până la limita străzii Mihai Kogălnicenu! Opoziția propune parcare cu 30 de locuri și sens unic!

Răzvan Grecu

Seceta a uscat o treime din județ. Restricții la alimentarea cu apă în mai multe localități

Redacția

Concursul de înfrumuseţare a imaginii Consiliului Judeţean s-a prelungit până la mijlocul lunii decembrie

Marius Parteni
Încarcă...