News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
IașiPoliție

Peste 200 de polițiști ieșeni la datorie, zi de zi, pentru o minivacanță de Rusalii în deplină siguranță

Structurile Inspectoratului de Poliție Județean Iași activează planul special de măsuri pentru minivacanța de Rusalii, mobilizând zilnic peste 200 de efective în teren. Pentru a asigura un climat optim de ordine publică și pentru a preveni incidentele grave, echipaje mixte de la ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale vor veghea la siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului pe întreaga rază a județului.

Comunicat de presă:

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier.

Astfel, zilnic, peste 200 de polițiști vor fi la datorie și vor acționa pentru siguranța cetățenilor și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

  

În teren, vor fi polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, iar în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină.

Polițiștii de la ordine publică vor preveni și combate faptele antisociale.

Polițiștii rutieri se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul rutier şi pentru a preveni producerea accidentelor rutiere. Aceștia vor folosi zilnic aparatura radar, aparatele etilotest și Drugtest, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

Recomandăm cetățenilor să respecte normele de conviețuire socială și să adopte o conduită preventivă.

Celor care intenționează să plece la drum în această perioadă, le recomandăm să se intereseze de situația traseului pe care urmează să se deplaseze și să circule cu o viteză adaptată la condițiile meteo-rutiere.

Nu în ultimul rând, le recomandăm să respecte regulile de circulație rutieră și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Nu ezitați apelarea numărului unic de urgență 112 sau solicitarea sprijinului echipajelor din teren ori de câte ori situația o impune.

Minivacanță în liniște și siguranță!

Related posts

Un bărbat din Brătești și-a pus capăt zilelor

Oana

Bărbat din Tătăruși găsit decedat în propria locuință! A fost dispusă autopsia

Marius Parteni

Şeful de la Permise şi Înmatriculări s-a întors la examenele pentru şoferie. Comisarul Zacornea a avut permisul suspendat pentru alcool

Redacția
Încarcă...