Decizia Coaliției PNL-PSD de a susține un candidat social-democrat în fruntea Consiliului Județean Timiș, condus până acum de liberalul Alin Nica, a stârnit un scandal de proporții în filiala PNL, care s-a finalizat cu înlăturarea opozantului de la șefia filialei.
Nica a fost înlăturat de la șefia filialei FOTO Facebook
UPDATE:
„În ceea ce priveşte organizaţia Timiş, Biroul Politic Naţional a stabilit demiterea domnului Alin Nica din funcţia de de preşedinte al organizaţiei şi numirea unui preşedinte interimar al acestei organizaţii în persoana domnului Vasile Blaga. Totodată, s-a stabilit dizolvarea Biroului Judeţean de conducere a organizaţiei Timiş, structura interimară numită în această seară cuprinzându-i pe cei 43 de primari ai organizaţiei PNL Timiş, alături de primarul Nicolae Robu, evident preşedintele organizaţiei, domnul Vasile Blaga, cei doi deputaţi de Timiş şi toţi ceilalţi membri ai organizaţiei PNL Timiş desemnaţi în această structură de conducere”, a anunţat Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, la finalul BPN al partidului.
Totodată, reprezentantul liberalilor a negat acuzațiile potrivit cărora partidul ar fi cedat presiunilor PSD.
Privind diferența de strategie în cazul organizațiilor Brașov și Bacău, Stroe a explicat că în acele filiale a existat voință pentru a se înțelege.
» Citește continuarea pe pagina autorului


