News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bărbat condamnat la închisoare pe viaţă după ce şi-a înjunghiat soţia de mai multe ori în gât

Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au condamnat, joi, pe Laurenţiu Apostol, în vârstă de 47 de ani, la închisoare pe viaţă, „pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie”, şi la pedeapsa de cinci ani de închisoare „pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie”. „Contopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se precizează în minuta instanţei.

 

  

De asemenea, bărbatul a mai fost condamnat la plata a aproximativ 30.000 de lei şi 150.000 de euro, sau echivalentul în lei la data plaţii, reprezentând daune materiale şi daune morale, despăgubiri civile. Totodată, instanţa l-a mai obligat pe inculpat şi la plata sumei de 2.380 de lei, cheltuieli judiciare către una din părţile civile din dosar, precum şi la plata sumei de 3.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În vara aului trecut, bărbatul din Murfatlar a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a ucis soţia cu mai multe lovituri de cuţit. Cei doi erau în proces de divorţ.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Altar cu lumânări pentru băiatul de 14 ani mort la Cristești. Ștefi a străbătut doar câteva sute de metri cu decapotabila verișoarei lui

Redacția

Un membru al clanului Corduneanu scapă de pușcărie! Culmea: a fost arestat din greșeală!

Redacția

Un adolescent de 15 ani a murit călcat de tren azi dimineaţă, la Podu Iloaiei. Mergea la școală cu sora lui

Redacția
Încarcă...