News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Bani grei pentru asigurarea unui loc de veci!? Când va fi construit un nou cimitir în Paşcani?

Păşcănenii îşi pot lua gândul că vor avea, curând, un nou cimitir în oraş. Cel existent este arhiplin, şi deocamdată nu se întrezăreşte nicio şansă ca anul acesta să se mişte ceva pe terenul din Fântânele. Primăria se judecă, cu o familie care susține că ar avea acte pe o parte din terenul destinat amenajării cimitirului.

 

 

  

În ultima şedinţă de Consiliu, un consilier a cerut edililor locali să găsească alt teren, şi să nu se mai cramponeze de problema apărută la terenul din Fântânele.

“Care este situaţia cimitirului? Sunt persoane care trebuie să plătească între  7000 şi 10.000 ron pt un loc de veci în cimitir. Eu cred că s-a format o mafie a cimitirelor. Dacă nu se poate cu acea locaţie pe care dumneavoastră aţi identificat-o în Fântânele, căutaţi alta. De ce trebuie să aşteptăm atât de mult timp?”, a întrebat Sorin Olariu, consilier PMP, în şedinţa de CL din data de 31 ianuarie, 2017.

Răspunsul la această întrebare a venit din partea primarului Dumitru Pantazi, care a precizat că aşteaptă ca instanţa să se pronunţe.

“Cu terenul destinat pentru cimitir, am avut ultimul termen în instanţă. E rămas în pronunţare. Să vedem ce hotărâşte instanţa. Putem găsi să cumpărăm alte terenuri. Primăria are păşune care se află pe deal la Sodomeni. Alte locaţii nu avem”, a precizat primarul Dumitru Pantazi.

Problema a fost dezbătută în repetate rânduri în şedinţele de Consiliu Local, însă a rămas la stadiul de discuţii. Toate acestea, în contextul în care proiectul noului cimitir este blocat de o cerere de retrocedare.

Related posts

ARSACIS susține că ApaVital nu datorează bonificația de 30% din valoarea unei facturi către pășcănenii lăsați 4 zile fără apă

Răzvan Grecu

Vremea se schimbă radical. Ce se anunță după gerul năprasnic, unde mai ninge și când vine primăvara

Redacția

Exproprieri de terenuri în zona Pașcani, pentru construcția A7!

Marius Parteni
Încarcă...