News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Austria: Copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 16 ani, sesizare la Curtea Constituţională în legătură cu consecințele încălzirii globale

Doisprezece copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 16 ani au sesizat marţi Curtea Constituţională din Austria pentru a solicita revizuirea unei legi care, potrivit acestora, nu îi protejează suficient de consecinţele încălzirii globale, relatează Agerpres.

„Noi, tinerii, mergem în instanţă pentru că noi, ca şi părinţii noştri, avem dreptul la o lume în care să trăim fericiţi şi în siguranţă”, a declarat Smilla, o tânără de 14 ani, potrivit unui comunicat.

În alte ţări precum Germania şi Portugalia, acest tip de acţiuni în justiţie au fost deja înregistrate, dar aceasta este o premieră în Austria, unde drepturile copiilor beneficiază de un puternic sprijin constituţional.

Plângerea este susţinută de Fridays for Future, mişcarea inspirată de suedeza Greta Thunberg, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a grupului.

  

Legislaţia din 2011 „nu are niciun obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a afirmat Michaela Kroemer, avocată a reclamanţilor.

Austria este condusă de o coaliţie a conservatorilor şi ecologiştilor, dar aceştia care susţin o revizuire a legii se confruntă cu o rezistenţă din partea partenerilor lor de coaliţie.

Greenpeace şi grupul

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație

Redacția

„Fără imigranți nu veți avea muncitori și veți pierde miliarde” – avertismentul celor mai mari bănci centrale

Redacția

O nouă lege aprobată de Putin urmăreşte să reţină avioanele companiilor străine pentru circuitul intern

Redacția
Încarcă...