NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Atentie marita soferi: Una din zece maşini second-hand importate are daune majore!

Maşinile la care au fost descoperite cele mai multe daune aparţin celor mai populare mărci pentru românii care îşi cumpără un autovehicul din străinătate: Volkswagen, BMW, Audi şi Mercedes-Benz.

 

Circa 8% dintre automobilele la mâna a doua aduse din Uniunea Europeană în România au fost descoperite cu daune majore, iar valoarea medie a reparaţiilor a fost de 11.571 euro, potrivit unei analize publicate ieri de site-ul specializat pe verificări auto InspectorAuto.ro. În primul an de activitate, prin intermediul InspectorAuto.ro au fost verificate circa 150.000 de automobile, iar valoare daunelor descoprite a depăşit 10 milioane de euro. Maşinile la care au fost descoperite cele mai multe daune aparţin celor mai populare mărci pentru românii care îşi cumpără un autovehicul din străinătate: Volkswagen, BMW, Audi şi Mercedes-Benz, aduse din Germania.

  

În cazul automobilelor care au ca prima ţară de înmatriculare România, clienţii InspectorAuto.ro au depistat cel putin un incident pentru aproximativ 60% dintre ele. Pentru cele mai multe dintre ele, vânzătorii spun în anunţuri că maşinile sunt “fără accident”. În ultimele două luni, clienţii InspectorAuto.ro au putut verifica numărul de kilometri pentru mai mult de 5.000 de maşini. ”De la jumătatea lunii august 2016, de când a fost lansată această opţiune, peste 27.000 VIN-uri au fost interogate în baza de date a InspectorAuto.ro. Piaţa neagră a kilometrilor este estimată de InspectorAuto.ro la 300 milioane euro pe an pentru maşinile vândute în România”, se arată în comunicat.

Advertisements

În urma unei analize, realizată pe 100 de maşini luate la întâmplare de pe site-urile de anunţuri auto, care au VIN publicat, a reieşit că 37% au kilometrajul dat înapoi, iar 8% au şi kilometrajul dat înapoi şi daune. Cel mai mare număr de kilometri daţi înapoi descoperiţi a fost de 110.000 km, iar cel mai mic, 2.000 km. Statisticile oficiale arată că înmatriculările de autoturisme noi şi second-hand în România au crescut în prima jumătate a acestui an cu 19,2% faţă de primele şase luni ale anului trecut, până la 175.317 de unităţi. Piaţa maşinilor second hand din import a avut cel mai bun semestru din ultimii şapte ani, numărul unităţilor înmatriculate depăşind 135.700, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Autovit.ro. 

Advertisements

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Mihai Eminescu omagiat la Casa de Cultură din Pașcani (FOTO-VIDEO)

Redacția

1 decembrie la Pașcani – cum au petrecut pășcănenii

Redacția

Meteorologii au emis un nou cod pentru Moldova

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site