
Luna aceasta s-a remarcat până acum prin ploi, caniculă dar și mulți țânțari. Primăria orașului Târgu Frumos anunță că joi, 27 iunie, începând cu ora 21.00, pe raza localității se vor efectua operațiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor.
Substanța folosită va fi Kothrine Profi, produs avizat de către Ministerul Sănătății pentru profilaxia sanitar umană, special destinată acestui tip de tratament. Apicultorii de pe raza orașului Târgu Frumos sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea problemelor și a intoxicațiilor ce ar putea surveni la albine.Programul poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunii. Pentru ca substanţele împotriva ţânţarilor să acţioneze ar fi nevoie de cel puţin cinci zile consecutive fără ploaie.
Ţânţarii pot transmite numeroase virusuri periculoase. În România, cele mai frecvente infecţii sunt cele cu virusul West Nile. Anul trecut, între lunile mai şi octombrie, s-au înregistrat 276 de îmbolnăviri. 42 de pacienţi au murit.


