News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Primarul Marius Pintilie face apel la spiritul civic al cetățenilor: „Primăria nu va tăia iarba din fața proprietății” (Video)

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a transmis un mesaj locuitorilor, printr-un video postat pe pagina sa de facebook, în urma unei vizite pe teren în zona Blăgești, unde a verificat stadiul lucrărilor de pietruire a străzilor.

Edilul a răspuns direct unor solicitări venite din partea cetățenilor care cereau ca angajații primăriei să intervină pentru a tăia iarba din fața curților. Acesta a clarificat că administrația locală nu va presta acest serviciu, amintind că există o hotărâre de Consiliu Local care stipulează clar că întreținerea spațiului verde din fața proprietății (până la trotuar sau rigolă) este responsabilitatea exclusivă a proprietarilor. Dincolo de reglementările legale, primarul a apelat la bunul simț, subliniind că un om gospodar trebuie să aibă curat în fața porții.

„O să trebuiască să înțelegem toți că nu poți să ai un oraș curat dacă nu ai o contribuție din partea fiecărui cetățean pentru a menține curățenia și bunul aspect al municipiului nostru”, a declarat acesta, adăugând că este nerealist și anormal să se aștepte ca primăria să facă curățenie în fața fiecărei porți.

  

În încheiere, primarul i-a rugat pe cei care au uitat să își curețe spațiile verzi să își îndeplinească această datorie civică.

Related posts

Conferință PNL Pașcani: Liberalii cer măsuri urgente pentru amenajarea cimitirului (VIDEO)

Redacția

Un nou proiect pentru sortarea deseurilor in judet

Redacția

Românii care jignesc sau agresează angajați ai statului ar putea plăti amenzi uriașe

Redacția
Încarcă...