Serviciile robotizate permit fermierilor să se bazeze mai puțin pe substanțele chimice. „Acest lucru rezolvă o mulțime de probleme”, spun fermierii.
Într-o zi toridă de vară din centrul statului Kansas, câmpurile agricole strălucesc în căldură, în timp ce Clint Brauer privește o echipă de roboți, care taie neobosit buruienile ce le stau în cale, evitând în același timp, culturile în creștere.
Mașinile alimentate cu baterii, lungi de 1,2 metri și late de 0,6 metri, își croiesc drum prin câmpuri cu precizie, fără a fi ghidate de mâna omului.
Roboții alimentați cu baterii, ajutor real în agricultură
Brauer, un fost director în domeniul tehnologiei stabilit în California, consideră că roboții sunt instrumente esențiale pentru a-i ajuta pe fermieri să reducă dependența de substanțele chimice și să protejeze mai bine sănătatea lor și a mediului.
Compania sa de tehnologie agricolă Greenfield construiește și programează acum roboții într-o magazie din spatele unei vechi ferme în care a locuit bunica sa. Douăzeci de fermieri s-au înscris pentru serviciile robotizate în acest sezon, iar compania speră să prelucreze 2.023 de hectare în acest an, potrivit The Guardian.
Fermierii se luptă de secole cu buruienile de pe câmpurile lor – smulgându-le,
» Citește continuarea pe pagina autorului


