Locatarii blocului B01 din municipiul Paşcani şi-au început ziua cu un miros îngrozitor venit de la subsolul blocului, unde se adunase apă de jumătate de metru. Ei au anunţat operatorul ApaVital care a trimis o echipă de muncitori cu vidanja.
Oamenii susţin că este a treia oară într-o lună, când se confruntă cu această situaţie, care este rezolvată doar temporar.
“Este a treia oară în această lună când avem această problemă cu apa. Am făcut cereri la ApaVital, am dat şi telefoane. Din păcate, problema nu se va rezolva. Este o chestiune tehnică, se înfundă conducta situată în colţul Primăriei şi toată apa din zona blocurilor şi a băncii Raiffeisen se adună în boxele noastre. E jale. Apa are jumătate de metru“, a declarat Ciprian Covrig, locatar al blocului social B01.
Încă de aseară se strânsese apă la subsol, ocazie cu care aceştia au anunţat operatorul ieşean, care le-a răspuns că nu are o maşină disponibilă pe timp de noapte. Locatarii sunt nemulţumiţi şi resemnaţi cu gândul că a fost distrus tot ce aveau depozitat în boxe.
“Oamenii au alimente, haine în boxe. M-a deranjat atitudinea celor de la ApaVital în sensul că le-am cerut să igienizeze spaţiul, nu doar să-l golească de apă. Au spus că nu fac aceste servicii. Am făcut cerere şi către Primărie, pentru că suntem chiriaşi. Aseară la ora 08.30 de minute am sesizat infiltraţia de apă, am dat telefon la ApaVital şi ne-au spus că nu am maşină de intervenţie noaptea. I-am aşteptat până dimineaţă. Sper să se găsească o soluţie. Una ar fi să anuleze acel canal de la Primărie. Vecinii sunt foarte nemulţumiţi, plătim chirii, ni se pune o dobândă foarte mare, cu penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi. Poate unii vecini întârzie cu chiria, asta nu înseamnă că Primăria nu trebuie să se implice să rezolve această problemă”, a mai spus locatarul blocului.
De dimineaţă, lucrătorii ApaVital au ajuns la blocul B 01 unde au intervenit preţ de câteva ore, pentru a scoate apa cu vidanja, după care au spălat subsolul. Conform purtătorului de cuvânt al operatorului ieşean de apă, problema provine din cauza faptului că oamenii înfundă reţelele de canalizare, aruncând diverse deşeuri solide, dar ţine şi de modul în care este racordată canalizarea.
“Motivele infundarii retelelor de canalizare sunt legate de folosirea incorecta, prin aruncarea unor deseuri solide care nu au ce cauta in aceste retele. La aceasta cauza permanenta s-a adaugat in aceasta zi si cantitatea de precipitatii acumulata pe parcursul noptii, care a determinat infundarea unui colector care preia apa canalizata a acestui bloc. Pana la ora 9 s-a asigurat decolmatarea retelei blocului de deseuri iar pana la ora 11 s-a asigurat evacuarea cu vidanja a apelor refulate si spalarea subsolului. Pentru viitor se vor cauta solutii de racordare a canalizarii intr-un alt colector intrucat actuala legatura, astfel cum a fost construit acest sistem, este la o cota insuficienta cu o panta de scurgere minima care creste costurile de exploatare”, se arată în răspunsul transmis de Biroul de Presă al operatorului judeţean de apă.
Reporterii Actualitatea TV au cerut Primăriei Paşcani un punct de vedere referitor la situaţie, dat fiind că blocul social B01 se află în administrarea instituţiei, însă nu am primit niciun răspuns până la acest moment.


