RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

În parcarea magazinului Kaufland, pășcănenii au arătat cât de mult este nevoie de un cinema în municipiu

Sute de copii însoțiți de părinți sau bunici s-au adunat ieri seară în parcarea magazinului Kaufland, pentru a viziona în aer liber un film animat. A fost proiectat filmul Berzele, iar publicul a apreciat mult această inițiativă.

 

  

De altfel, prezența masivă a pășcănenilor la această proiecție, subliniază din nou, dacă mai era cazul, nevoia înființării unui cinema în Pașcani. Municipalitatea nu ar trebui să investească mai mult de 50.000 de euro și are avantajul că deține două săli de spectacole: una la Casa de Cultură „Mihai Sadoveanu” și alta la sediul Primăriei.

Un astfel de cinema ar putea funcționa ca și-n alte localități în subordinea Casei de Cultură, instituție care nu ar trebui decât să-și autorizeze sala și să specializeze o persoană sau două pentru exploatarea aparaturii de proiecție.

În programul electoral al primarului Dumitru Pantazi o astfel de investiție a fost promisă sub forma unui parteneriat public privat, însă până acum subiectul nu a fost adus în discuția Consiliului Local.

Related posts

Modificări privind accesul persoanelor asigurate la medicamente şi servicii

Redacția

Bursa Locurilor de Muncă la Paşcani! Ofertă generoasă, puţini participanţi! Iată motivul!

Ema Roman

Târgu Frumos: Cursuri gratuite de formare profesională

Oana
Încarcă...