News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Angajatul Primăriei care a distribuit pozele porno ce au dus la demisia subprefectului de Iași: 13 ani jumătate de pușcărie. Sentință definitivă

Fostul angajat al Primăriei care a schilodit o prostituată și a declanșat scandalul sexual soldat cu demisia fostului subprefect Marian Grigoraș va rămâne în spatele gratiilor timp de 13 ani și jumătate. Ionuț Proca fusese condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru că atacase o prostituată cu un ciocan, lăsând-o invalidă.

Mai primise apoi un spor de un an și jumătate pentru că citise fără drept corespondența electronică a iubitei sale, făcând-o ulterior publică. Contestația sa împotriva acestei sentințe, care reprezenta ultima șansă de a obține o pedeapsă ceva mai ușoară, a fost respins de magistrații Curții de Apel.

Ionuț Proca fusese condamnat pentru accesul fără drept la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice. Simplul acces fără drept la un sistem informatic se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda. Dacă fapta este comisă pentru obținerea de date, pedeapsa urcă până la 5 ani de detenție. Dacă sistemul informatic respectiv este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, cum este cazul, de exemplu, al bazei de date a unei instituții publice, pedeapsa poate ajunge la 7 ani de închisoare. În primă instanță, magistrații Tribunalului avuseseră în vedere toate cele trei variante ale infracțiunii atunci când stabiliseră pedeapsa.

În apelul său, Proca a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin restrângerea faptei doar la prevederile primului alineat. Intrând pe telefonul iubitei sale, nu urmărise obținerea de date și nici nu accesase un sistem informatic restricționat. Își recunoscuse fapta și regretase comiterea ei pe fondul stării de gelozie. Provenea dintr-un mediu stabil, avea studii postuniversitare și ar fi urmat să se angajeze la Ministerul Muncii. Merita deci o pedeapsă orientată spre minim. El a contestat și cuantumul despăgubirilor la care fusese obligat, respectiv 2.100 lei ca daune materiale şi 25.000 lei cu titlu de daune morale. Fosta sa iubită nu dovedise că cheltuise într-adevăr 2.100 lei pentru ședințe de psihoterapie. Daunele morale erau și ele exagerate. Fosta iubită a lui Proca nu suferise un prejudiciu real. Lucra în continuare la Primărie, primise de la Proca diverse sume de bani pe parcursul relației, iar faptele reproșate acestuia fuseseră comise în contextul infidelității tinerei.

  

Magistrații Curții de Apel au reanalizat rechizitoriul procurorilor, ajungând la concluzia că încadrarea juridică a faptelor fusese corectă. În octombrie 2023, Proca accesase telefonul mobil al iubitei sale și trimisese către mai multe persoane fotografii ce o surprindeau în ipostaze intime. De asemenea, divulgase corespondența purtată de tânără, inclusiv cele discutate cufostul subprefect, a cărui amantă era. Era clar că Proca obținuse date informatice din telefonul accesat. Pentru a le putea vedea, trebuise să introducă un cod, pe care îl folosise în mod nelegitim. Deci, accesase un sistem restricționat.

Singurul lucru care se mai putea discuta era gravitatea infracțiunii, în funcție de care fusese stabilită pedeapsa. În aprecierea magistraților Curții de Apel, un total de un an și jumătate de închisoare nu era deloc mare.

„Curtea apreciază că pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transfer neautorizat de date informatice, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare a vieții private și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenței, raportate la situația concretă din speță, sunt necesare pentru a asigura realizarea scopului preventiv-educativ, atenționarea inculpatului asupra modului în care trebuie să se comport…

Citește continuarea pe site-ul Ziarul de Iași

Related posts

Crește numărul infecțiilor respiratorii în județul Iași. Peste 7.000 de cazuri într-o singură săptămână

Denisa Mădălina Pițel

Statul dă mai mulți bani la deces. Cine beneficiază de ajutorul de aproape 9.000 de lei

Redacția

Cântăreț bisericesc din Scobinți, prins beat la volan când pleca de la slujbă: 2,49‰ alcool în sânge

Redacția
Încarcă...