Electoratul brazilian este chemat duminică la urne în cel mai strâns scrutin prezidențial din istoria țării care a împărțit populația celei mai mari țări din America Latină și a șaptea din lume, declanșând pasiuni și violențe fără precedent.
În turul al doilea al alegerilor se vor înfrunta președintele în exercițiu, Jair Bolsonaro, supranumit și “Trump de la Tropice” și fostul președinte din perioada 2003 – 2010, Ignacio “Lula” da Silva, candidatul Partidului Muncitorilor.
Ultima dezbatere televizată între cei doi candidați din cele două desfășurate între cele două tururi (la alte două Lula nu s-a prezentat) a oglindit ostilitatea dintre cele două tabere: plimbându-se pe o scenă goală ca doi cocoși, Lula și Bolsonaro s-au atacat și insultat în permanență. Lula l-a făcut mincinos pe Bolsonaro, iar acesta l-a făcut escroc și corupt în permanență, amintindu-i de faptul că a fost închis timp de un an, până când a fost achitat de Curtea Supremă.
Lula l-a acuzat de moartea inutilă a 300.000 din cele 680.000 de persoane decedate de Covid, amintindu-i că la un moment dat a afirmat că vaccinul anti-Covid transformă oamenii în crocodili. O altă acuzație a fost că Bolsonaro nu a majorat salariul minim pe economie,
» Citește continuarea pe pagina autorului


