Sute de pășcăneni sunt la limita sărăciei și cer ajutor la Primărie. Acest lucru reiese din raportul Serviciului Comunitar de Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul administrației locale pe semestrul al doilea din 2014, a prezentat astăzi în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local.
Sunt 241 de beneficiari lunari de ajutoare sociale, dintre care 182 persoane apte de muncă, care au prestat lunar în medie 7.139 ore în folosul comunității, iar 82 de beneficiari au fost scutiți de la efectuarea orelor de muncă.
Copiii care provin din familii care au venituri reduse, primesc alocații pentru susținerea familiei. La Pașcani, sunt 370 de beneficiari, iar 264 de persoane primesc lunar, alocație de stat pentru copii.
Indemnizația pentru creșterea copilului, care reprezintă 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni anterioare nașterii. La Pașcani sunt 175 de persoane care beneficiază. În semsestrul al doilea din 2014, din bugetul Consiliului Local au fost alocate 1600 ajutoare de urgență, în cuantum de 147.090 lei.
10 persoane au depus anul trecut, la Primăria Pașcani, actele necesare pentru ajutor de înmormântare. Suma totală plătită a fost de 7.722 lei, fonduri alocate de la bugetul local.
În perioada noiembrie-decembrie 2014 au fost acordate 369 ajutoare pentru încălzirea locuinței.
163 de persoane au beneficiat lunar de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, suma totală plătită de la bugetul local fiind de 63.200 lei.
64 de nou născuți cu vârsta până la un an, au beneficiat de lapte praf gratuit oferit de stat.
71 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap au primit în al doilea semestru al anului 2014 suma de 233.314 lei, iar 116 asistenți personali au primit indemnizație.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}

