RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Profesorii nu-și vor primi salariile înainte de Paște! Iată care este explicația!

Bugetarii își vor primi salariile înainte de Paște, mai puțin cei din Educație. Salariații din învățământ își vor primi banii după sărbătorile pascale, în ciuda informațiilor vehiculate în spațiul public, conform cărora toți bugetarii vor avea salariile în cont săptămâna aceasta.

Măsura a fost anunțată de către Ministrul Educației, Valentin Popa care a declarat că instituția pe care o conduce nu a avut timpul necesar pentru întocmirea hărtiilor. Mai multe explicații pe această tema au venit din partea președintelui Sindicatului Învățământ Spiru Haret Iași, Mirel Pristavu. 

“Salariile bugetarilor au anumite etape. După ce se lucrează un stat de personal, se trimite la aprobare la ordonatorul județean de credite, după care se face statul de plată care stă într-un program al Ministerului de Finanțe. Timpul efectiv pentru a parcurge aceste etape este foarte scurt. Paștele cade pe data de 8, iar prin Codul Muncii se știe că cei care au zi de salariu în weekend, banii se plătesc în ultima zi lucrătoare înainte de weekend. Chiar dacă ar vrea ministrul să luăm banii, mâine sau poimâine, nu există timp fizic. Tehnic nu se poate. Nu există timpul necesar ca Ministerul Educației Naționale care are ziua de salariu pe data de 14 să facă tot ce înseamnă etapizare pentru plata salariilor până pe data de 6. Este imposibil, a declarat Mirel Pristavu, președintele Sindicatului Învățământ Spiru Haret Iași”, a declarat Mirel Pristavu, președintele Sindicatului Învățământ Spiru Haret Iași. 

  

Related posts

20 de elevi de la Colegiul “Mihail Sadoveanu“ calificați pentru etapa Națională a Olimpiadelor Școlare

Redacția

Colegiul Unirea s-a alăturat Colegiului Sadoveanu și a intrat în programul Eco-Școala

Teona Gherasim

DEZASTRU! Sunt școli din județul Iași în care un singur elev a luat peste 5 la Evaluare

Redacția
Încarcă...