Poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Iaşi au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză, depăşirile neregulamentare şi consumul de alcool. Acțiunea a avut loc în perioada 27 – 28 aprilie.
Au fost aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.985 de lei, dintre care 49 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 2 pentru depăşiri neregulamentare şi 18 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere dintre care 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi 2 pentru depăşiri neregulamentare. Totodată, a fost constatată o infraţiune.
EXEMPLE:
1.Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu 9 puncte amendă, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile, întrucât a condus un autoturism pe DN 28, pa raza comunei Sârca, cu viteza de 102 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 de km/h.
2. O femeie de 32 de ani, din comuna Grajduri, a fost sancționată contravențional cu 9 puncte amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, întrucât a condus un autoturismul pe DN 28 cu viteza de 111 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km./ h.


