RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

24 de societăți comerciale verificate dacă au pază. Au fost aplicate 9 sancțiuni

Polițiștii păşcăneni au controlat 24 de societăţi comerciale din punct de vedere al pazei. Acțiunea a avut loc în noaptea de 26/27 martie, între orele 01.00 – 05.00.

Au fost verificaţi 18 agenţi de pază, unul dintre aceştia fiind îndrumat să urmeze cursurile de calificare în vederea obţinerii atestatului profesional. Au fost făcute 6 informări către administratorii de societaţi comerciale privind obligativitatea   asigurării cu pază a unitaţilor pe care le administrează. Au fost făcute alte 2 informări către conducătorii de unităţi despre neregulile constatate privind executarea serviciului de pază de catre agenţii de securitate. Au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.333/2003(dintre care 7 reprezentanţilor de societăţi comerciale, iar 2 agenţilor de pază), în valoare de 4000 lei.
Exemple:

1. A fost sancţionat  I. Ciprian, de 37 ani, administrator al unei societăţi comerciale, conform Legii nr.333/2003, cu amendă în valoare de 2000 lei, întrucât nu a luat măsuri de asigurare cu pază a punctului de lucru deschis în municipiul Paşcani.

  

2. A fost sancţionat N. Ionuţ, de 32 ani, din com. Ruginoasa, agent de pază la o societate comercială, conform Legii nr. 333/2003,  întrucât a fost găsit sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce executa serviciul de pază la obiectiv.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

   

Related posts

Șofer fără permis și băut, rănit într-un accident la Brăești, după o urmărire a Poliției

Denisa Mădălina Pițel

EXCLUSIV: Adjunct nou la Poliţia Municipiului Paşcani

Ema Roman

Furturile din automobile și din locuințe în creștere la Pașcani. În 2012 s-au dat amenzi rutiere în valoare de 3.012.770 de lei

Răzvan Grecu
Încarcă...