Subunitatea de Pompieri Pașcani îmbracă joi,13 septembrie, straie de sărbătore de Ziua Pompierilor din România, ocazie cu care îşi deschide porţile pentru toţi vizitatorii.
Plină de riscuri, situații neprevăzute și adrenalină, aceasta este meseria pe care o practică pompierii.Vizitatorii vor putea vedea tehnica şi echipamentele de intervenţie ale pompierilor şi vor participa la exerciţii şi demonstraţii ale luptătorilor cu focul. Accesul va fi permis pe baza cărţii de identitate sau a carnetului de elev, între orele 09.00 şi 19.00.
Subunitatea de Pompieri Pașcani funcționează din 1994, când era pichet PSI la Primărie, iar în dotare aveau o singură mașină pentru stingerea incendiilor. În anul 2000 a devenit secție de pompieri însă nu era completă ca și dotare și avea în subordine Garda din Tg.Frumos, iar din 2004 s-a transformat în Subunitatea de Pompieri Pașcani, condusă de colonelul Sandu Vornicu.
La 13 septembrie 1848, Compania de Pompieri din Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a săvârşit cea mai eroică faptă din istoria pompierilor militari- Peste 160 de pompieri au rezistat cu stoicism în faţa a 5.000 de ieniceri turci, în cadrul bătăliei din Dealul Spirii. În ciuda inferiorităţii numerice, pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Paşa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului. Bătălia din Dealul Spirii a rămas în istorie drept un act eroic al pompierilor militari, iar 13 septembrie a fost aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul luptătorilor cu focul.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}