RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

125 de şcoli din judeţul Iaşi nu au autorizație sanitară de funcționare. Printre ele se numără și Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu“

Şcolile din judeţ care funcţionează de ani de zile fără autorizaţie sanitară au şansa să-şi remedieze problemele. Prin legea bugetului de stat au fost alocate 800 milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea uni­tăţilor de învăţământ preuniversitar, în ve­derea obţinerii autorizaţiilor sanitare de funcţionare.

  

Finanţarea lucrărilor va fi asi­gurată în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Locală. Pentru aceasta, primăriile trebuie să depună la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice documentaţiile tehnico-economice. Dacă la nivelul unei comune se găsesc mai multe şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, primăria trebuie să transmită şi ordinea de priorităţi a investiţiilor, în funcţie de numărul de elevi din fiecare şcoală.

Cheltuielile pentru obţinerea şi amenajarea terenului, studiile de fezabilitate, cele de teren, experiteze tehnice, asistenţa tehnică, consultanţa, obţinerea de avize, acorduri sau autorizaţii, comisioanele, ca şi cheltuielile conexe organizării de şantier trebuie suportate din bugetele locale.

FĂ O NOMINALIZARE PENTRU GALA ACTUALITATEA TV 2016

{module Fă o nominalizare pentru Gala Premiilor Actualitatea TV 2016}

Documen­taţia tehnico-economică transmisă trebuie să fie însoţită de o declaraţie pe propria răspundere semnată de primar şi reprezentantul şcolii prin care se certifică faptul că lucrările propuse la finanţare sunt necesare în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare.

Conform documentelor MDRAP, 125 de şcoli din judeţul Iaşi, din 52 de oraşe şi comune nu au autorizaţii sanitare de funcţionare. Printre acestea se numără Colegiul Tehnic de Transporturi şi Comu­nicaţii şi Şcoala „George Călinescu“ din Iaşi, Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ din Paşcani, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“ din Hârlău şi grădiniţa cu program normal din Podu Iloaiei.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Angajări la Școala Gimnazială Gîștești

Ema Roman

Doi soți din Iași au câștigat în premieră butonul de diamant oferit de Youtube

Redacția

Expoziție de icoane și cursuri de încondeiat ouă, la Casa de Cultură

Oana Cordoneanu
Încarcă...