Când s-a apucat Herodot de scris, prin secolul al V-lea î. Hr., trecuse cam o generație, o generație și jumătate de la victoria grecilor împotriva perșilor. Toată lumea la vremea aia știa că tocmai se trăise un moment de referință.
HerodotFoto: Wikipedia
Adică, nu era chiar de colo să învingi cea mai mare putere militară a lumii. Grecii erau conștienți de asta, iar patriotismul și alte sentimente înălțătoare erau la cote maxime. Oamenii de rând se dădeau în vânt să asculte iar și iar poveștile de vitejie ale neamului, iar elita intelectualității era acolo ca să îi servească prompt și conștiincios, pe principiul „cerere și ofertă”. Aici a apărut și Herodot.
Paradoxal este că, despre omul care, zice-se, a moșit istoria și i s-a metamorfozat în tată adoptiv, noi nu știm mai nimic. Ce știm despre el, nu mai mult de două-trei vorbe, apare scris într-o enciclopedie bizantină scrisă la vreo 1.500 de ani după ce Herodot trecuse în lumea drepților. Suda îi zicea enciclopediei cu pricina. Mă rog, mai sunt câteva mențiuni și pe la autorii antici, dar nu cine știe ce mare scofală.
De aici aflăm că Herodot venea dintr-o familie înstărită,
» Citește continuarea pe pagina autorului