Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns marţi la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure “un nivel de trai decent”, transmite AFP, cu precizarea că suma nu va fi neapărat aceeaşi în toate ţările.

Salariul minim in UEFoto: Eurostat
Textul prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde există deja salarii minime. În aceste cazuri, se va impune o transparenţă sporită a modalităţii de stabilire a salariului minim şi se va facilita creşterea acestuia. mai scrie AFP, preluat de Agerpres.
Cele şase state din UE unde nu există salarii minime – Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia – nu sunt obligate să introducă această prevedere legală; nivelurile veniturilor sunt deja determinate prin negocierile colective.
Suedia şi Danemarca au avertizat însă marţi că se vor opune textului. Acesta va putea fi totuşi adoptat cu majoritate calificată, la următoarea reuniune a Consiliului UE.
Cele 21 de state vizate trebuie să evalueze, cu ajutorul unui coş de bunuri şi servicii la preţuri reale, dacă salariul minim legal existent este suficient pentru un nivel de trai decent.
» Citește continuarea pe pagina autorului


