NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Zmeura a început să se coacă. Producătorii abia fac faţă comenzilor

A sosit cel mai așteptat moment al anului pentru producătorii care au mizat pe fructele de pădure. Zmeura a început să se coacă, iar recoltarea este în toi. Nu duc lipsa de clienți, ba chiar abia reușesc să facă față comenzilor.

Culmea, chiar ploile care au făcut ravagii în agricultură au făcut ca producția de zmeura și mure sa fie mai mare decât în alți ani.

Aroma de zmeura este gustul succesului anul acesta pentru cei care au mizat pe aceste plantații. Fructele care au început să se coacă sunt atât de căutate, încât producatorii abia fac faţă cererii.

După ce a muncit aproape zece ani în străinătate împreună cu soţia, Dorian Secară a decis să investească în Romania, într-o plantaţie de mure şi zmeură. A investit 35.000 de euro şi nu a greşit.

Dorina secară, producator local: A meritat anul asta am nceput să vindem cu 30 de lei kilogramul. se caută pentru că e un produs 100% natural. Încercam să le întreținem.să le creștem cum le creștea bunica odată.

Anul acesta ploile, cele care au distrus în zona Moldovei multe culturi, au ajutat plantațiile de fructe de pădure. Producția a crescut cu 30 la sută faţă de anul trecut.

Dorina Secară: Soiul fiind rezistent se prezintă bine. Au rezistat la ploaie. Da, au rezistat. Faţă de anii anteriori și de seceta din primăvară, deci le face foarte bine.

Pentru că se coc repede, trebuie culese de pe o zi pe alta, aşa că toată familia dă o mana de ajutor. Iar în scurt timp va începe și recoltarea murelor şi ele foarte căutate.

În județul Iași tot mai mulți producători aleg sa dezvolte afaceri cu gust de fructe de pădure. Un kilogram de zmeura pleacă de la producători cu preţuri între 25 şi 30 de lei. În piețe însă un kilogram se vinde şi cu 50 de lei.

OBSERVATOR

Advertisements

Related posts

Termene pentru depunerea declaraţiilor pe venit

Redacția

Retrom SA Pașcani vândută pe bucăți!

Marius Parteni

Construcțiile vor putea fi recepționate doar după racordarea definitivă la utilități

Redacția
Încarcă...