NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Zile libere 2015: Salariaţii vor sta acasă pe 30 noiembrie şi 1 decembrie. Amenzi pentru angajatori


30 noiembrie şi 1 decembrie sunt, potrivit legislaţiei în vigoare, sărbători legale în care nu se lucrează. Astfel, salariaţii vor sta acasă în aceste zile şi se vor bucura, practic, de un weekend prelungit. Totuşi, persoanele care vor fi nevoite să muncească vor beneficia de compensaţii din partea angajatorilor.

  

 

Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, care se sărbătoresc anual în 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie, sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, după cum stabileşte Codul muncii.

Prin urmare, în aceste zile salariaţii vor primi liber de la angajatori. Deoarece în 2015 cele două sărbători pică luni şi marţi, aceştia vor avea parte de un weekend prelungit.

30 noiembrie a fost inclusă în lista liberelor legale în vara anului 2012. Totuşi, de atunci şi până acum, angajaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) au beneficiat o singură dată de timp liber cu ocazia acestei sărbători. Mai exact, 30 noiembrie a picat în timpul săptămânii în 2012, iar în 2013 şi 2014 a picat sâmbătă, respectiv duminică.

În acest an, salariaţii au beneficiat de timp liber pe 1 şi 2 ianuarie (care au picat joi şi vineri), în a doua zi de Paşte (luni, 13 aprilie), pe 1 mai (vineri) şi în a doua zi de Rusalii (luni, 1 iunie). Prima zi de Paşte (12 aprilie) şi prima zi de Rusalii (31 mai) au picat în zile de duminică, iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) – într-o zi de sâmbătă.

În afară de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, ultimele sărbători legale din 2015 mai sunt prima şi a doua zi de Crăciun, însă doar 25 decembrie va pica în timpul săptămânii (într-o zi de vineri, mai precis).

Angajatorii care nu asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau care nu acordă sporul salarial menţionat riscă să primească amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei.

Citește articolul integral pe AvocatNet.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Motivele pentru care colindele de Crăciun rămân în minţile ascultătorilor, enervându-i uneori, dezvăluite de cercetători

Redacția

Uitarea, marea groază a omului modern. Medic neurolog: „Nu moartea neuronilor duce la pierderea memoriei“

Redacția

Iranul îşi creşte stocurile de uraniu

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site