News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Zborurile anulate sau cu întârzieri, cu 50% mai multe în iunie decât în luna precedentă. Care au fost principalele cauze

Pe Aeroport, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Pe Aeroport, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Tot mai multe zboruri au fost anulate în ultima perioadă sau au suferit întârzieri considerabile, numai în luna iunie fiind înregistrate cu 47% mai multe întârzieri şi anulări de zbor în comparaţie cu luna mai, arată datele unei platforme de turism online, citate de Agerpres.

Din totalul zborurilor rezervate prin platforma Vola.ro în iunie, 11% au avut întârzieri declarate oficial, iar numărul anulărilor s-a dublat faţă de luna precedentă.

  

Începutul verii aduce incertitudini la companiile aeriene

„Deşi au existat întârzieri şi anulări pe multiple rute, cele mai afectate au fost zborurile spre şi dinspre principalele oraşe europene, cum ar fi Londra, Paris sau Milano. Acestea se numără printre cele mai aglomerate huburi europene: sunt destinaţiile care au cele mai multe zboruri, din şi spre toate colţurile lumii, motiv pentru care apar aici, în special în plin sezon, şi cele mai multe situaţii problematice cu zborurile”, relevă sursa citată.

Analiza platformei de turism online arată că la începutul sezonului estival a crescut numărul zborurilor anulate şi întârziate în comparaţie cu lunile de primăvară, însă datele arată că situaţia se prezintă mai bine acum faţă de anii trecuţi,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciolacu, despre scumpirea carburanților: O să încercăm să o ținem în grafic. Avem al doilea preț cel mai mic din Europa

Redacția

Cum se va calcula factura la energie iarna aceasta şi cine sunt consumatorii vulnerabili. Explicaţia ministrului Virgil Popescu

Redacția

Cadoul special oferit de Donald Trump lui Cristiano Ronaldo: „Cheia Casei Albe”

Redacția
Încarcă...