News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Vot în Parlament pe intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor

„Asigurăm protecţia speciilor, dar protejarea oamenilor şi a bunurilor acestora este prioritatea noastră! Parlamentul a adoptat, astăzi, a doua oară, după reexaminarea cerută de preşedintele Klaus Iohannis, legea care permite intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor”, anunţă ministrul. 

Tanczos Barna afirmă că ”încă de anul trecut este în vigoare Ordonanţa de Urgentă, iniţiată de el, ce a permis intervenţia în intravilan”.

„Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare şi pentru situaţia în care acest pericol apare în extravilan. Totodată, la iniţiativa noastră, cheltuielile administraţiilor locale privind permanenţa şi intervenţia imediată vor fi decontate de către Ministerul Mediului. Împreună cu ordinul de ministru prin care am stabilit cotele de intervenţie şi prevenţie avem, în sfârşit, toate instrumentele pentru a salva vieţi, pentru a apăra viaţa şi bunurile oamenilor împotriva urşilor deveniţi agresivi”, spune ministrul Mediului. 

Barna artată că ”sunt soluţii imediate, imperios necesare în condiţiile înmulţirii atacurilor de urs şi a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creşterii constante a populaţiei de urs brun din cauza unui management impropriu”.

  

„Soluţia pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populaţ

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Republica Moldova ezită să se alăture sancțiunilor împotriva Lukoil. Premierul anunță dependența de kerosenul pentru aeroport

Redacția

„S-a dus la cerșit”. Cristian Tudor Popescu a comentat plecarea lui Călin Georgescu în Germania

Redacția

Autorul atacului armat sângeros din SUA, care a ucis 18 oameni, a fost găsit mort după două zile de căutări

Redacția
Încarcă...