RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Vizita ambasadorului României în statele americane Washington și Oregon. Întâlniri cu comunitățile de români și întrevederi cu oficiali ai celor doua state și companii pentru discutarea de noi oportunități în domeniile tehnologiei și apărării (P)

Turneul “50 States, One Community” a continuat, în perioada 14-19 martie 2024, cu vizita ambasadorului României, Andrei Muraru, în statele Washington și Oregon.

În statul Washington, ambasadorul a cunoscut comunitățile de români reunite în jurul bisericilor ortodoxe “Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, “Sfinții Trei Ierarhi”, respectiv “First Romanian Pentecostal Church”. Separat, a avut o reuniune cu numeroși români, organizată de American Romanian Cultural Society – ARCS, organizație din Seattle, una dintre cele mai active organizații ale românilor din Statele Unite.

Agenda politică a vizitei a cuprins întrevederi la cel mai înalt nivel cu Jay Inslee, guvernatorul statului Washington și  viceguvernatorul Denny Heck, precum și cu viceprimarul orașului Bellevue, Mo Malakoutian. Printre subiectele abordate cu ocazia acestor întâlniri s-au evidențiat cele legate de posibilitatea creșterii cooperării în domeniul economic, dar și identificarea unor noi posibilități investiționale în contextul procesului de reconstrucție a Ucrainei. Mai mult decât atât, la invitația guvernatorului american, ambasadorul României a participat la ceremonia de semnare a primului acord  de parteneriat, în cadrul programului de înfrățire de tip sister state, între statul Washington și regiunea administrativă Kiev din Ucraina, ocazie cu care a avut loc și o scurtă întrevedere cu delegația ucraineană, condusă de guvernatorul regiunii Kiev, Ruslan Kravchenko.

Segmentul economic al vizitei s-a concentrat pe domeniul tehnologiei, prin vizitarea marilor companii americane Microsoft și Amazon, și a companiei UiPath, înființată în România. Discuțiile s-au axat, cu precădere, pe identificarea unor oportunități de extindere a activității și operațiunilor derulate în România. De asemenea, la Amazon și UiPath ambasadorul a avut prilejul de a avea întâlniri separate cu românii care lucrează pentru aceste mari companii, dialogul purtat cu aceștia vizând posibilități de creștere a implicării diasporei în aprofundarea relațiilor dintre România și SUA.

  

Oportunitățile de colaborare în domeniul economic între statul Washington și România au fost abordate și în contextul întrevederii cu Josh Davis, reprezentant pentru dezvoltare economică al Greater Seattle Partners, organizație regională de comerț și investiții.

Agenda vizitei ambasadorului Andrei Muraru în statul Oregon a cuprins mai multe întrevederi cu membrii comunităților românești, inclusiv o întâlnire separată cu angajați români ai companiei americane de tehnologie Intel. Totodată, ambasadorul român a vizitat, în Portland, Biserica Penticostală „Philadelphia” și Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Maria”.

Contribuția comunității românești la dezvoltarea statului Oregon, prezența companiilor Greenbrier și Teledyne FLIR în România, utilizarea tehnologiei NuScale pentru dezvoltarea centralei cu reactoare nucleare modulare mici de la Doicești, respectiv strategia statului pentru sprijinirea firmelor mici au constitut principalele teme ale întâlnirii cu Cheryl Myers, adjunctul asistentului secretarului de stat.

Discuțiile cu Sophron Cheang, directorul Business Oregon, agenția statală de dezvoltare economică, au vizat oportunitățile organizării de misiuni economice între România și Oregon, în contextul SelectUSA, cel mai mare eveniment de profil organizat în capitala americană, și al altor expoziții și târguri internaționale, precum și expertiza statului în producția de materiale avansate de construcții pe bază de cherestea, respectiv industria semiconductorilor. Întâlnirea cu Robin Tate, vicepreședintele Teledyne FLIR, producător de sisteme cu termoviziune, s-a concentrat asupra planurilor de extindere a activității companiei americane în România, fiind urmată de un tur al unității de producție.

Deplasarea în Oregon s-a încheiat cu vizita la Muzeul de artă Maryhill, inaugurat de Regina Maria în contextul turneului american din anul 1926. Discuțiile cu directorul Amy Behrens și membrii consiliului de conducere au vizat planurile instituției pentru aniversarea, în 2026, a 100 de ani de la fondarea muzeului.

Informații de context

Vizita ambasadorului român în statele Washington și Oregon face parte din turneul „50 States, One Community”, pe care acesta îl efectuează în comunitățile românești din Statele Unite. Andrei Muraru și-a propus să viziteze cât mai multe comunități de români din SUA, considerând că este important să le cunoască specificul, dorințele și necesitățile, precum și să exploreze oportunitățile de cooperare, investiții și schimburi culturale la nivel statal.

Până în prezent, de la prezentarea scrisorilor de acreditare președintelui american Joe Biden în luna septembrie 2021, ambasadorul a vizitat o serie de comunități de români din statele Ohio, Illinois, New Jersey, Arizona, Utah, Texas, Minnesota, Michigan, New Mexico, Connecticut, Nevada, Idaho, Georgia, Alabama, Colorado, Nebraska, Pennsylvania, West Virginia, New Hampshire, Mississippi, Tennessee, Oklahoma, Louisiana și Kentucky. Vizitele ambasadorului cuprind atât întâlniri cu comunitățile românești, cu profesori și studenți români din universități americane cât și întrevederi oficiale la cel mai înalt nivel cu autorităţile statelor vizitate.

Galerie foto: https://washington.mae.ro/node/2611

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Related posts

Efectele controalelor privind respectarea restricțiilor

Redacția

Deputat de Iași Vasile Toma: ”Legislația trebuie să devină funcțională și aplicabilă! Demers pentru stoparea la modul real a aruncării gunoaielor din mașină” (P)

Redacția

Apă furnizată cu program, în mai multe comune din zona Pașcani

Redacția
Încarcă...